Bulibașa „FAKE NEWS”-ului de la Cluj – Paul Niculescu.

Ion Novăcescu

Up date:

Acesta este un pamflet, bazat însă pe imagini și fapte reale. L-am scris pentru că 11 ani de calomnii, insulte și atacuri mizerabile la adresa mea sunt de-ajuns. Iar de o hienă de presă, obsedată de distrugerea demnității tale umane nu scapi recitându-i versete din Biblie sau poeme de amor. Ci îl pui la punct. Cu fermitate, argumentat și până în pânzele albe. Până îi găsești și faci public toate mizeriile și numeroasele schelete din dulapurile sale. Dar mai ales e necesar să-i relevi lipsa de caracter. Până când un asemenea „asasin moral” simte cum e să fii urmărit, șicanat, calomniat, insultat și murdărit. Până când îl trec fiorii pe șira spinării de panica că s-a transformat din vânător-obsedat în vânat. Cu un asemenea individ fără scrupule e greșit să aplici logica și practica creștină. Sau să te amăgești că scapi nemurdărit de mizeria ce-o aruncă pe tine, fiindcă tu nu te cobori la el. Google reține și afișează cu precădere „știrile false”, calomniile și insulte create de aceste „gunoaie umblătoare”. Pe genul ăsta de frustrat-obsedat îl poți opri să te atace și să-ți distrugă imaginea și demnitatea ta de om doar dacă decizi să lupți cu el cu armele lui. Altă cale nu este. Din păcate.

Timp de 20 ani am crezut și am aplicat principiul „să-mi văd de treaba mea”. Să mi-o fac cât mai bine, să mă dezvolt ca om și să dărui celor din jur. Să nu mă intereseze ce face celălalt. Ca jurnalist nu am calomniat și nu am insultat pe nimeni și nici nu am murdărit vreun proiect sau companie. Nu am niciun proces cu nimeni și nici nu am prejudiciat pe cineva. În toți acești ani s-au scris sute de știri false, articole și anchete calomnioase, insultătoare și mincinoase despre mine. La nici unul nu am răspuns și Google vă va demonstra că nu există nici o replică sau vreun atac de al meu la adresa detractorilor mei obsedați de distrugerea demnității mele umane și imaginii mele publice. Am făcut asta pentru că am crezut și aplicat un alt principiu sfânt: să nu atac niciodată un coleg de breaslă. În aceeași măsură am crezut că dacă rămân acolo sus, unde munca, educația, credința și inspirația mea m-au ridicat, mizeria puturoasă a acestor „jurnaliști-tomberon” nu mă va atinge și nu mă va murdări.

AM GREȘIT!

Și e complet greșit să procedezi așa, când te confrunți cu acest gen de „asasini morali” ai ființei tale spirituale. Fiindcă noi, oamenii, nu suntem doar trup, ci suntem și spirit. Iar un trup fără spirit nu există. Nu poți fi un om întreg și funcțional, fără eul tău spiritual. Și tocmai spiritul omului, demnitatea sa, simțirea și echilibrul său psihic vor să le distrugă și să ți le distrugă acești TERORIȘTI MEDIATICI. Aruncându-te în hăul depresiei, a altor boli psihice și – din păcate – pe mulți oameni făcându-i să se sinucidă. Iar rănile pricinuite sufletului se vindecă cel mai greu și uneori niciodată.

Acești „asasini morali” procedează ca și demenții și criminalii de teroriști, care ucid ființa fizică cu bombele și armele lor, și care răspândesc teroarea, teama, insecuritatea și panica. Și acești TERORIȘTI ȘI LINȘATORI MEDIATICI procedează la fel. Războiul lor e unul psihologic. Sau hibrid, cum îl mai numesc specialiștii. Tinta lor e EUL tău personal. Pe care, din păcate, statul român nu ți-l protejează, fiindcă a scos calomnia și insulta dintre practicile care sunt sancționate penal. Statul nu-ți protejează ființa ta spirituală și nu-l sancționează pe un asasin moral care timp de – spre exemplu în cazul meu – 19 ani fabrică în continuu calomnii și insulte la adresa ta.

Împotriva unui asemenea individ cu, de fapt, un instinct criminal, trebuie să i te opui. Și să începi să lupți contra lui cu armele lui. Fără niciun fel de milă sau părere de rău.

Ceea ce veți citi mai jos, e primul meu răspuns la adresa unui asemenea „terorist mediatic” care, timp de 11 ani, ca un obsedat-frustrat, m-a calomniat și insultat, fabricând zeci de „FAKE NEWS”-uri = știri false despre mine și proiectele mele. De acum, GATA! A venit vremea ca, argumentat, cu dovezi și imagini autentice să relev publicului cine este de fapt un asemenea non-jurnalist și un asemenea om.

PRECIZARE: Spre deosebire de acești asasini morali, eu nu voi aborda viața lor privată, deși aceste „gunoaie umblătoare”, nu s-au limitat la a-mi ataca familia, fetele mele, sunând cu amenințări în miezul nopții sau trimițând soției așa-zise poze compromițătoare cu mine, în timp ce dansam la vreo recepâie cu una dintre colege. Printre acești „asasini morali” se numără și cel de mai jos:

paul niculescu, în calitatea lui de auto-promovat „director editorial” al ziarului „monitorul de Cluj” a mai lansat un „fake news” = știre falsă. De data aceasta a fabricat și lansat o însăilare de minciuni despre cea de-a 74-a ediție a Berăriei Culturale –„Prin Africa, între viață și moarte”.

Bulibașa FAKE NEWS-ului
Bulibașa FAKE NEWS-ului
Captură foto cu „fake news”-ul din Monitorul de Cluj
Captură foto cu „fake news”-ul din Monitorul de Cluj

Pe care, cu rea intenție, prostie crasă și totală lipsă de respect față de munca și creația noastră, a catalogat-o drept „un eveniment de tot râsul” la care au participat „puțini spectatori”. Acest „fake news” este al șaptelea la rând în care acest „frustrat obsedat” împroașcă cu mizerie, ne insultă și ne calomniază dar și minte cu nerușinare,  despre acest proiect cultural-comunitar de înaltă ținută academică, culturală și umană, care are 74 de ediții și pe care vrem să-l ducem mai departe. E suficient să dați o căutare pe google cu cuvintele cheie „Berăria Culturală” și „monitorul de Cluj”.

După cum dovedesc și fotografiile atașate, dar mai ales filmarea video, în sală, la cea de-a 74-a ediție a Berăriei Culturale, din 21 februarie 2018, au fost aproape 250 de oameni, care au ocupat fiecare colțișor și scaun din sala Euphoria pentru a se bucura de grozava prezentare a celor doi exploratori clujeni: Andrei Mihalca și Gianluca d’Amico și de atmosfera faină, faină. De asemenea, pe facebook transmisiunea live a fost văzută de aproape 600 de oameni. „Bulibașa fake news”-ului de la Cluj a văzut însă doar roșu în fața ochilor săi, așa cum i se întâmplă mereu atunci când realitatea e alta decât cea proiectată în strâmta lui cavitate neuronală.

Aproape 250 de oameni au fost la Berăria culturală, ediția 74-a.
Aproape 250 de oameni au fost la Berăria culturală, ediția 74-a.
Sala în așteptarea prezentării celor doi exploratori.
Sala în așteptarea prezentării celor doi exploratori.

 

paul niculescu e genul de non-jurnalist căruia totul îi pute și care are o singură plăcere, ca să împroaște cu mizerie oamenii și proiectele lor. De ce face asta? Pentru că gunoiul, jegul uman face parte intrinsecă din felul său de a fi, de a gândi și de a acționa. Când trăiești atâta vreme în gunoi,  când te bălăcărești în mizerie și-ți hrănești spiritul cu murdărie, chiar și cel mai înmiresmat bujor îți pute. Un asemenea om – e dovedit științific – este, spre nefericirea lui și spre paguba celor din jur și a societății, un individ care murdărește și caută să distrugă tot ce atinge. De aceea nu poate zidi nimic. Nici personal și nici profesional. E un spirit de vibrație joasă.

paul niculescu e un individ lipsit complet de caracter. Din mai multe privințe.  Unul dintre ele e acela că MEREU îi calomniază și-i insultă pe oamenii care l-au ajutat și i-au dat o pâine. Dar și din alte privințe, care țin strict de viața lui personală. Ca prototip uman e sluga cea mai servilă, până are prilejul să te lovească pe la spate. În 2007, când se plîngea că nu are după ce bea apă, i-am oferit un loc de muncă bine plătit și de mare responsabilitate. L-am făcut redactor șef al săptămânalului „Cetățeanul Clujean”. La două luni, fără a avea vreun motiv sau vreun deranj din partea noastră, ne-a trădat pentru a merge la săptămânalul concurent, căruia i-a oferit tot ce știa de la noi. După care a început să mă insulte și calomnieze, timp de 11 ani nesfârșiți.

La fel a procedat, spre exemplu, cu primarul Emil Boc și cu liderii PDL, Daniel Buda și Alin Tișe. Ani de zile acest non-jurnalist a lins clanțele cabinetelor portocalii, primind susținere consistentă de la aceștia. De vreo doi-trei ani, acest individ este unul duntre cei mai înverșunați și obsedați detractori ai susținătorilor lui. Cele mai mizerabile atacuri le are contra lui Emil Boc. Al cărui slugoi mediatic a fost ani de zile.

paul niculescu e, de fapt, un laș, un fricos, un ranchiunos și un veșnic frustrat de atâtea ratări și eșecuri personale. E un pseudo-jurnalist fără nume. De aceea nu-și semnează niciodată știrile false. Exact cum a procedat în cazul Berăriei Culturale și la fel – spre exemplu – cum a făcut în mai 2017, când  a dat autoritățile peste cap cu „exclusivitatea lui falsă” despre  „un alt autobuz” care „a luat foc” pe str. Paris.

FAKE NEWS-usul cu autobuzul în flăcări.
FAKE NEWS-usul cu autobuzul în flăcări.

Din fericire pentru toți, autobuzul în flăcări era doar într-o fotografie pe care acest „prostovan țâfnos”  a cumpărat-o cu 10 dolari de pe net și a făcut-o deschidere de ziar EXPLOZIVĂ. Fără  a se mai sinchisi să verifice sau măcar să dea un telefon la Compania de Transport Public sau la pompieri. Apoi, penibilul fabricant și lansator de „fake news”-uri din Cluj a șters știrea falsă de pe site-ul ziarului, monitorul de Cluj, fără a pricepe că urmele minciunii și prostiei rămân mereu. (vezi foto!)

Niculescu a șters urmele FAKE NEWS-ului după ce toată lumea și-a bătut joc de el a șters
Niculescu a șters urmele FAKE NEWS-ului după ce toată lumea și-a bătut joc de el.

Cred că nici nu mai are rost să mă strădui să analizeze din punct de vedere profesional sau altfel de ce acest individ penibil, cu tastatură la cingătoare și legat la net, este principalul scribalău și lansator de „fake news”-uri la Cluj. Imaginea asta  ne spune totul. Despre lipsa lui de scrupule, despre gândirea, educația  și practicile lui. (vezi foto!)

Semnul de espect al Bulibașeei „FAKE NEWS” de la Cluj - Paul Niculescu - față de cititorii ziarului Monitorul de Cluj
Semnul de espect al Bulibașeei „FAKE NEWS” de la Cluj – Paul Niculescu – față de cititorii ziarului Monitorul de Cluj

Dar, mai ales, ne dezvăluie esențialul despre concepția cu care „aranjează”, după toanele și interesul lui, conținutul editorial al monitorului de Cluj. Acest semn obscen, făcut de „Bulibașa fake news”-ului, este de fapt la adresa cititorilor ziarului său, cititori pentru care, în realitate, nu are nici cel mai mic sentiment de respect și prețuire. Cum, de altfel, el nu are respect pentru demnitatea umană și nici pentru anii de muncă și creație ai unei firme sau proiect culturală. Fiindcă el se acrede un mic zeu, în putere și în măsură să intimideze și să pedepsească, fabricînd o știre falsă, așa cum vor diformii și atrofiații lui mușchi cerebrali.

De aceea nu mai miră pe nimeni vederea a zeci de ziare Monitorul de Cluj trântite gratis prin holuri de companii. Calitatea și credibilitatea acestei publicații a fost compromisă iremediabil de … lipsa de minte a acestui personaj jalnic. Care are totuși un dar relaxant. În permanență se faultează pe el însuși. se decredibilizează și se compromite singur și nesilit de nimeni.

Niculescu recunoaște că nu respectă regulile jurnalistice.
Niculescu recunoaște că nu respectă regulile jurnalistice.

Cum a făcut și-n cazul acestei prostii – de altfel specifice lui – în care recunoaște public (vezi foto) că el nu respectă regulile jurnalistice atunci când scrie un text. Pur și simplu te apucă mila când iei act de o a semenea tâmpă mărturisire din partea unuia care noapte de noapte, în micuțul său legănel, cu dej’tu-n guriță, se visează un pittbull de statură napoleoniană și el nu-i altceva decât ridicolul fabricant și lansator de„FAKE NEWS”-uri  la Cluj.