Foiletonul celui mai șocant caz de impostură academică.Cazul Altman Iacob. EPISODUL 2.

de Ion Novăcescu & Andrea Ilyas

Am prezentat  în primul episod al foiletonului „CEA MAI ȘOCANTĂ OPERAȚIUNE DE IMPOSTURĂ ACADEMICĂ, de care vem cunoștință că s-a produs în România din 90 până astăzi”, sumar și succint principalele repere și momente ale manipulării colective pe care a făcut-o Altman Iacob, în primul rând asupra prietenilor și apropiaților săi, dar și asupra publicului.

Cea mai urâtă manipulare a făcut-o însă asupra oamenilor cu care a copilărit și crescut din comunitatea din care se trage – orașul Luduș. Acești oameni simpli dar atât de generoși, i-au organizat, în 17 noiembrie anul trecut, sub egida Primăriei și într-un spectacol cu artiști, o fastuoasă lansare de carte lui Altman; e vorba de cartea „Capitalism in blue”.

Postare Altman cu lansarea Ludus

Afiș Luduș

 

Acest gest nou de apreciere venea după cel din 8 iunie 2015, când Consiliul Local Luduș l-a făcut „Cetățean de onoare” pe „dl. profesor universitar emerit dr. care predă la Sorbona.” Cei din Luduș au participat în număr mare la lansarea de carte, fiind foarte mândri de faptul că acesta, ajuns domn de vază și mare profesor universitar, ”s-a mutat de la Sorbona la Cambridge”. Un amănunt relevant pentru a sesiza foamea de recunoaștere și apreciere publică a acestui om este că Altman are pe profilul său nu mai puțin decât 98 de postări cu fotografii de la această lansare de carte.

Pe parcursul celor patru ani de laude, minciuni și manipulări s-a creat un mic cult față de „genialul profesor univ. Altman”, care a fost împărtășit de mulți oameni.

Micul cult

Relevant asupra tacticii pe care Altman o avea în racolarea adepților săi este cazul unui artist clujean serios și realist care – după propria sa mărturisire, i s-au tăiat genunchii de emoție după ce „Emeritul”  i-a promis că-i organizează un concert în campusul de la Cambridge, „unde sunt 20.000 de studenți, mă!”. De fapt, artistului, cu multe concerte la activ, i s-au tăiat picioarele a doua oară, la acea întâlnire fabuloasă. Prima dată și-a pierdut echilibrul, deși stătea pe un scaun,  la vederea diplomelor, premiilor și medaliilor pe care Altman le-a scos din diplomat la masa plină cu beri.

Revenind la momentele care ne-au oferit primele semne de nedumerire asupra a ceea ce Altman pretindea că este, e necesar să spun că în seara zilei de 5 februarie (data anunțată de acesta pentru apariția primului din cele șapte episoade ale foiletonului său din New York Times), în jurul orei 23, 30 l-am contactat în privat (Ion Novăcescu n.n.) pentru a-l întreba dacă a apărut articolul. (vezi foto) Mi-a trimis captura foto – prelucrată rudimentar totuși în Photoshop, pe care, fără să-i observ indiciile falsului, am postat-o pe facebook. În decurs de 30 de minute am primit un avertisment al unei doamne din Germania, care având experiență în editarea fotografiilor mi-a atras atenția că nu e ceva în regulă cu această fotografie. Până marți dimineața, la ora 1,30 (6 februarie 2018), am fost în dialog cu Altman Iacob,  pentru a-mi trimite pe mail „șpaltul suplimentului economic din The New York Times”, în care Altman pretindea că i-a fost trimis pe mail de redacție și în care i-ar fi apărut articolul. ( vezi Foto ). Mai mult decât atât i-am spus despre avertismentul primit, întrebându-l cum răspunde la această acuzație. A negat-o, asigurându-mă că dimineață îmi va oferi Suplimentul, care la acea oră se descărca greu, fiindcă pretindea că are probleme cu net-ul. În cursul zilei de marți a invocat faptul că arhiva primită pe mail era coruptă și să stau liniștit că articolul va fi vizibil on line după 72 de ore fiindca e vorba de un Supliment economic pentru abonati. (Vezi foto )Mesaj catre Altman.05.02.2018Mesaj 2 Altman.05.02.

Din nefericire pentru noi, nu am stat deloc liniștiți și începând cu dimineața zilei de miercuri am început să facem verificări. Marea problemă și marea provocare  a fost cum să verificăm până la ora 19 dacă există, în ediția print, articolul lui Altman. Am contactat ziarul The New York Times la toate adresele de mail posibile. Abia seara, cu o oră înaintea conferinței sale de la Berăria Culturală, am primit răspunsul că ei nu prestează acest serviciu de verificare a ediției print pentru public. Cu câteva ceasuri înainte îi scrisesem, pe adresa sa oficială, laureatului premiului Nobel, dr. Joseph Stiglitz, însă știam că erau puține șanse să primim vreun răspuns. Împreună cu Andrea am decis să contactăm o bibliotecă publică din SUA, care să verifice conținutul ediției din 5 februarie. Miercuri, 7 februarie, la ora 18, Andrea trimis un mail Bibliotecii Publice din Chicago, care a răspuns cu amabilitate. Însă, din păcate, din cauza fusului orar, răspunsul a venit doar joi și confirma bănuiala noastră (vezi foto):

Mailul de la Libraria din Chicago

Am căutat în edițiile tipărite ale The New York Times, la datele solicitate și nu am găsit nicio referiță la Iacob Altman și la cartea sa”, se spune în răspunsul bibliotecii americane. De ce se spune în răspunsul bibliotecii „la datele solicitate”? Fiindcă Suplimentul economic al The New York Times apare duminica deci, în 4 februarie; noi cerând bibliotecarului să verifice și ediția de 4 ianuarie, admițând că poate marele Stiglitz a pus în mailul său data greșită, de 5 februarie…

Miercuri seara, la ora 18, se punea problema, dacă să anulăm evenimentul de la Berăria Culturală, la care și-au anunțat participarea cca. 100 de persoane. Am explicat în primul episod că, neavând nicio confirmare oficială a bănuielilor noastre, am decis să-i acordăm prezumția de nevinovăție. Care, însă a fost zdruncinată, a doua zi de mailul de la Biblioteca din Chicago.

 

 

 

Întrucât deontologia profesională îți impune să nu te bazezi niciodată doar pe o confirmare, am luat un abonament „full acces” on line la The New York Times, ca să verificăm; întrucât – ne-am zis – poate librarului de la Chicago i-a scăpat din vedere articolul lui Altman de 13 pagini. Rezultatul căutării îl vedeți în fotografia atașată.

Cautare Capitalism in Blue NYT

Rezultat cautare NYT

Nu există nicio referință a lui Iacob Altman, dr. Iacob Altman și nici Capitalism in blue. Perioada de căutare: 1 ianuarie 2014 – 05.02.2018

Concluzia 1:  Nu există niciun articol semnat sau cu referire la Altman Iacob în The New York Times, deși acesta a susținut în permanență că a publicat încă trei articole înaintea acestuia, din 5 februarie (vezi afirmația sa la Berăria Culturală în materialul video)

Ei bine, tot joi, în privat l-am contactat, ca să posteze articolul. După cinci ceasuri de tăcere, deși a văzut mesajul trimis pe Messenger-ul Facebook, i-am adresat public cererea lui Altman de a posta articolul, întrucât cele 72 de ore au trecut. A răspuns cu o altă manipulare, postând o nouă făcătură mincinoasă, cum că are contract de drepturi de autor și nu-l poate încălca.

Postarea lui Altman cu Contractul cu cedarea dr. de autor

Comentarii de sustinere a lui Altman
În aceeași postare a recurs la clasica alternativă a unui abuzator și la ultima carte pe care o mai avea în mânecă: s-a dat el victimă. Estimând că va fi apărat de toți credulii și oamenii onești care au crezut în el. Evident că asupra noastră s-a prăvălit un cor de huiduieli, insulte și amenințări. Cei mai vocali și agresivi au fost versificatorul Sandu Cătinean – ultracunoscut pe facebook drept Sustinerea lui Sabin Rus„Rimătorul dintre brazi”,Mesaj agresiv Catinean Sabin Mircea Rus (ex-Opera Română din Cluj Napoca) și o altă versificatoare, Camelia Șipoș. Aceștia au trecut de la mângîieri îngăduitoarea pe capul neștiutorului în ale „circuitului publicațiilor științifice” și prețioase aere superioare de indignați, la jigniri, amenințări și minciuni calomnioase; cea mai amuzantă fiind aceea că forțele oculte și serviciile secrete se află în spatele nostru.

Bine, no! Toate acestea, ne-a determinat să începem o verificare generală a „d-lui profesor emerit”.

Rezultatul a fost pe măsura așteptărilor, de acum.

Cautare Hartwick CollegeAltman nu apare pe site-ul Universității din Cambridge și din New York. (vezi foto)Rezultat dr. Altman Cambridge

Concluzia 2: Nu există niciun articol semnat sau cu referire la Altman Iacob, publicat în  publicațiile științifice în care acesta a pretins în acești patru ani că a publicat.

Altman. 2 milioane. SUAjpg

Cautare Pe Thomson Reuters

 

Concluzia 3: Nu există nicio o carte semnată de Altman Iacob, tipărită la vreo editură din străinătate.

Concluzia 4: Dacă dai o căutare pe google a numelui Altman Iacob îți apar în principal referințe din ludusonline.ro.

Articol Ziua de Cluj

Notă: Există și un articol din Ziua de Cluj, din 18 martie 2016, din care aflăm că Altman s-a recomandat reporterului drept profesor universitar, ÎN ACELAȘI TIMP, la Oxford și Cambridge. Evident, acesta este un fapt aproape la fel de miraculos cu pogorârea lui Mesia la Cluj, știindu-se cât de mare este rivalitatea dintre dintre cele două mari universități englezești și că nimeni – dar, ABSOLUT NIMENI – nu a reușit până acum această performanță. Decât cel care a realizat cel de-al șaselea model de regionalizare din istoria omenirii. Adică, Altman Iacob ( vezi foto)

În fine! A mai rămas un singur lucru de confirmat. Din nefericire pentru Altman și toți oamenii de care și-a bătut joc, cumpărându-i geniala sa carte, am vrut să verificăm autenticitatea acestei producții, apărute în toamnă –„Capitalism in blue”, la Editura Ecou Transilvan.
Coperta Dramm Swaggart

Am început cum se cuvine, cu coperta 4, unde este postat un Laudatio copleșitor al celui pe care Altman l-a prezentat fanilor săi și publicului drept „decanul Colegiului Economic de la Universitatea Cambridge – Prof. univ. emerit dr. Dramm Swaggart”.

Postarea cu foto lui Dramm SwaggartCautare Dramm Swagart

Acel personaj simpatic (unul dintre cei trei, mno!), oferit publicului în acea fotografie în care Altman susținea că el s-a aflat în spatele aparatului foto. Ca să nu o lungim mai mult, a fost suficientă o simplă căutare pe google, ca să avem rezultatul: Dramm Swaggart nu există. E un personaj fabricat de același megaloman și mitoman personaj.

Cautare Dramm Cambridge pe google

 

Rezultat google Dramm Swaggart

Concluzie preliminară:  De ce a recurs Altman la această operațiune de impostură academică?

  1. Ca să obțină clienți și onorarii mari pentru firma sa de contabilitate. Una este să-ți țină evidența contabilă/să-ți facă expertiză/evaluare un contabil/expert anonim și alta este să-ți presteze aceste servicii un „profesor emerit de la Cambridge”. Vezi, în acest sens postarea unui activist social din Cluj – Călin V. K. Mărincuș, care s-a declarat foarte mândru, într-o postare pe facebook, în 6 februarie, de faptul că Altman a acceptat să-i țină contabilitatea la asociația sa și să-i fie alături în proiectul său. (vezi foto)
  2. Postarea lui Marincus 1

 

Să mai spunem că Altman Iacob și-a tipărit un pliant de auto-promovare, în care și-a trecut toate diplomele „obținute” de la cele mai prestigioase universități. Vezi foto! Pliantul de auto-promovare al lui Altman.

 

Concluzie finală !

 

Invităm instituțiile împuternicite ale statului să verifice în ce măsură Altman Iacob se face vinovat de infracțiunile de: fals, uz de fals și uzurpare de calități oficiale în folos propriu și, în ce măsură, a derulat această operațiune de unul singur sau a avut complici interesați și ei în obținerea de foloase personale.

În ceea ce ne privește, având în vedere costurile de imagine pe care le suferim, si prejudiciul moral la care suntem supuși în urma  batjocurii publice  orchestrate cu asemenea măiestrie,  nu doar de individul în cauză,  ci și de cercul său de acoliți – persoane publice, intelectuali, autori – , astăzi lipsiți de orice urmă de remușcare sau asumare, luăm în calcul urmărirea pe cale legală a acestei imposturi, unice în România post-decembristă.

The End

 

 

 

Related Articles

Coaching