Întrebări despre miza și interesul ascuns al unui experiment de masă înfricoșător

Marea manifestație de la Cluj NApoca, din 1 februarie 2017. Foto: Nicu Cherciu

Autor: Andrea Ilyas

Foto: Nicu Cherciu

Newsfeedul meu e învolburat: unii spumegă la adresa hoţilor, unii îndeamnă poporul virtual la iesire în stradă, alţii plâng de-a dreptul, alţii sunt pe străzi şi fac selfie-uri zâmbitori şi entuziaşti. E fain în echipa lu’ Făt-Frumos! În P-ța Unirii și pe bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, la cea mai mare manifestație a altimilor 25 de ani, am observat cu atenţie protestatarii. Erau de toate felurile şi vârstele, dar aveau o singură trăsătură comună: erau fericiţi. Fericiţi că aparţin! Este, până la urmă o nevoie umană de baza (vezi piramidă nevoilor lui Maslow). Este deja arhicunoscut că românilor le lipseşte cu desăvârşire un element identitar comun, – un simbol, o idee, o personalitate, ceva! – în jurul căruia să se adune o naţie întreagă. Suntem pe bisericuţe iar bisericuţele astea nu doar că nu se intersectează dar, fie se dispreţuiesc, fie se ignoră cu desăvârşire de parcă nu acelaşi spaţiu l-ar locui, şi nu ar depinde una de alta în sensul cel mai literal al termenului. Nu se cunosc, se identifica pe baza de stereotipii şi acţionează în consecinţă. Şi mai e un dispreţ general la adresa a tot ceea ce, în mod normal, alcătuieşte fondul simbolic al unei naţiuni, şi implicit o distanţare, urmată de substiuire. Nu doar că nu ne cunoaştem cultura, scriitorii, gânditorii, muzicienii, istoria, şi valorile rămase prin zeci de generaţii, dar nici nu suntem curioşi! Iar cei câţiva purtători de cuvânt ai acestora sunt ridiculizaţi în masă. Orice de import e mai bun, fie el şi de plastic, orice e românesc şi autentic e perimat, şi , dacă nu e validat de straini, clar e prost de-a dreptul… Aparent nu reuşim să vedem pădurea de copaci, să trecem peste diferenţe şi să aruncăm o geană (şi o felie de inima) pe un set de valori supraordonate.
În acest context, nevoia de apartenenţa este puternic frustrată, şi îşi găseşte defularea în asemenea momente de coeziune socială împotriva a ceva. Niciodată pentru ceva. Doar împotriva! Oamenii sunt fericiţi să fie în stradă pentru că şi alţii, care le sunt asemenea lor sunt acolo, pentru că e cool, pentru că e că un soi fiesta. Se raliază în jurul unor idei de bun simt: dreptate, egalitate şi modernitate. Zmeul rău, urât şi mustăcios este identificat. Deci să înceapă piñata- fiesta!
Mă îndoiesc însă sincer că protestatarii pe care i-am privit aseară în Cluj-Napoca înţeleg complexitatea reală a situaţiilor pe care pun presiune cu prezenţa lor candida în stradă. Pentru că nu e promenada, nu e socializare, si nu e Untold. Este o presiune sociala. Una care este instrumentală unora, utilă. Şi deci ajutată cu toate resursele! Care deloc nu-s putine… Întrebarea mea este câţi protestatari sunt cu adevarat constienti pe CE anume pun presiune cu prezenta lor in strada? Întrucât sub noi este un butoi cu TNT.
Câţi au citit şi înţeles textele de lege în cauza? Câţi sunt familiarizaţi cu restul textelor de lege emise de-a lungul anilor? Dar cu cele emise în exact aceleaşi condiţii de atipicitate că şi asta (ex. anul trecut, guvernul Ciolos, tot la ceas de seara, a modificat 63 (!) de articole din Codul Penal)? Ascultați, în acest sens, o înregistrare audio șocantă cu Traian Băsescu, care spune ( în 7 februarie 2017, la Radio Napoca Cluj) că nu mai poate minți și că modificarea celui mai incrimnat articol – cel cu plafonul de 200.000 de lei – a fost cerută de Curtea Constituțională.

Câţi au urmărit activitatea acestui Guvern (reală, nu cea ronţăită pe la televiziuni de diverşi agitatori de meserie, cu clare afiliaţii politice şi economice)? Câţi pe a celor anterioare? Câţi înţeleg implicaţiile macro- economice ale măsurilor luate de acest Guvern? Câţi au citit Programul de Guvernare al PSD înainte de alegeri? Câţi au parcurs pe cel al PNL? Dar al USR? (Ultimul va pot spune exact : zero! Pt că USR nu a avut un Program de Guvernare. S-a căţărat în Parlament fix de dragul puterii, fără un scop clar, fiind doar anti-, călărind şi amplificând un val emoţional, manipulând o masa …manipulabilă).

Ascultați și o altă înregistrare audio cu același Traian Băsescu, care spune ( în 7 februarie 2017) că aceeași Curte Constituțională a impus modificarea a 55 de articole din Codul Penal și că niciun guvern (inclusiv cel superior, de tehnocrați, nu au ținut cont de obligație și de lege, deși trebuiau să facă modificările în regim de urgență.


Câţi înţeleg costurile destabilizării ţării? Câţi pot înţelege ce înseamnă asta pentru leu, pentru economie, pentru fiecare antreprenor în parte? Şi finalmente, pt fiecare individ în parte…? Câţi înţeleg contextul geo-politic actual şi efectele directe asupra României, cum ar fi instabilitatea Uniunii Europene, reaşezarea puterilor în lume, demersurile susţinute ale Ungariei de revizuire a Tratatului de la Trianon, etc..? Câţi cunosc mecanismele economiei de piaţă în UE şi pricep că politicul e mereu dictat de economic? Câţi cunosc principiile de baza ale manipulării? Si mai ales, câţi au idee cum au început regimurile totalitare…?
O ţară întreagă sarbătoreşte că s-a trezit. Cânta Imnul național. Hărţuieşte zmei. A iesit la promenada cu bucurie. În mine urcă încet şi jilav o groază: găsesc că e un exerciţiu de manipulare de un imens succes. Un test. Genială mişcarea de a marşa pe nevoia de apartenenţa frustrată a românilor, trebuie sa recunosc! Pe vidul identitar, umplut de ideea de “democraţie” ca şi cu hârtie de ziar mototolită. Mi-e groază pentru că o masă aşa de mare de oameni poate fi zombificata atat de uşor, şi apoi folosită pentru interesele unora bine adaptaţi comuncational şi mediatic (cu unelte “de afară” desigur, că şi la alegerile prezidenţiale). Maturitatea înseamnă asumare. Câţi înţeleg măcar ce fac în timp ce se joacă de-a protestul? Nu să îşi asume….
PSD are mari carenţe de comunicare, are bube cu nemiluita si, evident, sufera de aroganta invingatorului. La capitolul resursa umana, unii sunt neslefuiti, iar pe altii au uitat “să-i ambaleze” corespunzător înainte de a-i expune. Dar asta nu înseamnă că celelelalte partide nu au fix aceleaşi bube , şi poate altele şi mai mari. Problema este că noi tratăm politica şi pe decidenţi, precum un produs: dacă e ambalat plăcut si atractiv, dacă arată şi vorbeşte cât mai asemănător nouă, dacă ne regăsim pe noi înşine în el, dacă reclamă e bine realizată şi ne amuză îndeajuns, dacă imaginea pe care ne-o împrumută e cool, atunci îl cumpărăm/ votăm! Nu ne interesează complexităţile, implicaţiile reale, valurile de efecte, nu ne interesează fondul. Doar forma! Nu ne obosim întrebându-ne la fiecare situaţie problematica, ambiguă , poate un pic prea lucioasă: “Cine are de câştigat din asta?”, nici “Ce se întâmplă mult mai important decât asta, de se depune aşa efort că eu, cetăţeanul, să nu-l conştientizez, atenţia fiindu-mi acaparate de asta ?” (conform decalogului lui Chomsky).
Sunt atât de multe probleme majore în ţara asta, ce ar fi să devenim cetăţeni responsabili şi să începem prin A NE INFORMA? Asta dacă vrem să ne considerăm indivizi, nu mase .
Educaţia şi studiile superioare, trecând peste diferenţierea disciplinară, peste scopul imediat de dobândire a unor abilităţi specifice, ar trebui să înveţe individul CUM să gândească. Mai exact cum să găsească informaţiile, cum să le analizeze într-o manieră critică, cum să priceapă contextul acestora (asta necesită deja cultură şi nişte lecturi serioase în domeniu), şi apoi cum să îşi formuleze o părere proprie (asta adeseori necesita un sistem axiologic cât de cât limpezit). De asemenea, un om educat, adică unul care a dobândit profunzime şi complexitate, ÎNTR-UN ANUMIT DOMENIU, va fi conştient de propria să ignoranţa într-o mulţime de alte domenii cel puţin la fel de complexe ca şi al sau. Însă de când mediile de comunicare au devenit atât de dinamice, orice informaţie fiind la buricele degetelor, valoarea intrinsecă a informaţiei este bagatelizată, iar ea, informaţia este întinsă, sucită, colorată şi diluată după chipul, asemănarea şi (nu arareori ) interesul fiecăruia. Expertul, că specie, e dispreţuit. Acesta ajunge să se scuze că a ajuns expert într-un domeniu, tace şi se afundă în proiectele sale abstracte, departe de o societate infantilă care zbiară din toţi bojocii că vrea lucruşoare simple, colorate şi odihnitoare. Orice, numai nu cumva să trebuiască să gândească! Ea, societatea, vrea cu fermitate să îi fie indicat limpede cine e Făt-Frumos şi cine e Zmeul, pe cine are de iubit şi pe cine de urat. Restul sunt detalii… De aici poate plonja cu toată fiinţă în trăire! Prin partizanat, prin implicare emotioanala, simte că e în echipa lui Făt-Frumos, iar prin asta el însuşi e un pic mai frumos, mai bun, mai poleit şi mai special. Realitatea este că e un pion. Un bănuţ. O marfă. E dus acolo de alţii care i-au indicat ce să gândească, ce să simtă şi ce să facă. Iar pentru că are acasă pe perete două diplome frumos înrămate, nici nu-I trece prin cap să-şi pună întrebarea cea de mult bun-simt şi atât de frecvenţa a ţăranilor de pe vremuri: “Eu am gândit asta cu mintea mea cea proastă, oare o fi aşa, oare o fi bine…? ”
Administraţia e complexă. Dreptul mult mai complex. Politică de Stat e de o complexitate la care nici nu am curajul să mă gândesc. A ţine în mâini soarta a 20 de milioane, resursele , libertatea şi pacea lor, în timp ce tot şi toţi cei ce te înconjoară, dinlăuntrul sau dinafară ţării, caută să-ţi pună piedică şi să-ţi imortalizeze greşelile, nu e pentru cretini sau laşi. Nici pentru plictisiţi cu gură mare. Şi nu, nu o poate face oricine. La fel cum un google search nu echivalează cu 15 ani de medicină. Seturi de poze de preşedinţi de state şi guverne, înainte şi după mandate arată limpede ce consum psihic presupune.
Părerea mea este că rezultatul votului românilor în decembrie e similar votului dat de americani.
Cred în principiul că un guvern, chiar daca comunica dezastruos sub presiune, si nu explica limpede ceea ce necesită explicații, fiind un Guvern legitim, are dreptul şi obligaţia să pună în aplicare programul de guvernare al partidului care l-a emanat și care a câștigat alegerile. Şi cred, de asemenea, că presiunea strazii este cea care a determinat Guvernul sa adopte în miez de noapte ordonanţa. Altfel, prin neadoptarea ei se transmitea un mesaj de slabiciune si controlabilitate a celui mai inalt for executiv al tarii. Strada – si presiunea ei – atât de uşor manipulabilă de interese ascunse nu poate fii decident în detrimentul unui Guvern legitim, ales prin vot democratic! Finalmente, e democrație și contituționalitate, ‘au ba?!

Coaching