Irina Binder vine la Cluj pentru o conferință, un dialog cu publicul și o lansare de carte,toate, în premieră națională

Scriitoarea Irina Binder va susține la Cluj Napoca, în premieră națională, o conferință și un dialog cu publicul, în cadrul proiectului „Fabrica de Lideri”. Cu această ocazie va avea loc și lansarea, tot în premieră națională, a noii sale cărți: Insomnii. Acesta este primul eveniment public la care celebra și misterioasa scriitoare participă după lansarea romanului său Fluturi, carte care a generat și generează în continuare un mare fenomen de masă. Precizăm că acest roman este cea mai bine vândută carte românească din 1990 până astăzi. Referindu-se la marele eveniment de la Cluj, într-o postare recentă pe facebook, Irina Binder a mărturisit: „Mă tot întreabă lumea dacă am emoții pentru întâlnirea cu voi de la Cluj și am realizat că în mod straniu, nu am emoții. Nu emoțiile acelea pe care le ai când te duci în fața unui public, în fața unor străini… Simt doar o nerăbdare și o bucurie imensă că voi avea ocazia să-mi cunosc o parte dintre cititori, să vă văd, să vorbim… simt că parcă m-aș întâlni cu prieteni pe care-i știu. Eu așa vă percep. Și voi veni în fața voastră în calitate de prietenă, vă voi vorbi ca unor prieteni, fără intenția de a părea altfel decât sunt, fără intenția de a impresiona cu ceva.”

Irina Binder final.Toti sponsorii

Conferința: „Fluturi și Insomnii” este un eveniment oferit de de către NTT DATA Romania, cu sprijinul: Farmec, Hotel Opera Plaza, World Class și Mobila Dalin, care va avea loc în ziua de 19 mai, ora 19, la Casa de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca.
Evenimentul este dedicat strângerii de fonduri pentru o mamă eroină – Izabela Schleier – mamă care crește singură, în condiții deosebit de dificile, cele două gemene afectate de autism, având și un alt copil sănătos. Strângerea de fonduri se face cu sprijinul Fundației Armonia.
În deschidere, un show extraordinar realizat de Trupa lu’ Bunu și Florin Raduta – câștigător X Factor România.
Bilete se găsesc la: Iulius Mall și Cinema Florin Piersic.
Parteneri: PMA Invest, Cinema Florin Piersic, Cluj-AM.RO, Radio Napoca FM și Beraria Culturala.
Consultant: Ilyas Andrea
Eveniment realizat în parteneriat cu Editura Foryou si Ursus.
Afișul a fost realizat de Ioana Fenesan.

Producător: Ion Novăcescu

Related Articles

Coaching