Lider versus boss

Este X un lider autentic sau este doar un boss numit într-un rang sau o funcție? În ce măsură un personaj aflat într-o anumită ierarhie superioară, într-o anumită conjunctură, este un lider și, mai ales, este recunoscut ca lider? Răspunsul la această dilemă este dat de analiza calităților sale personale, deciziilor și acțiunilor sale, a situației în care acționaează și, nu la urmă, a satisfacerii de către acesta a piramidei nevoilor grupului social pe care liderul îl reprezintă/conduce.

Această analiză este de fapt diagnoza pe care o facem unui om pentru afi sau a nu fi certificat în satutul de lider. Pe de altă parte, un lider trebuie să se testeze în permanenţă pentru a se asigura că nu suferă de ceea ce psihologii denumesc „sindromul puterii”. Adică boala măreţiei, autoritarismului, invincibilităţii şi infailibilităţi care-l pândeşte şi loveşte pe liderul ajuns în fruntea unui grup sau organizaţii, oricât ar fi acestea de mici. Principalul leac la această boală contagioasă şi deosebit de dăunătoare este „simţul măsurii”.

Simţul măsurii reprezintă totalitatea valorilor morale, culturale şi de educaţie, care-i sunt asigurate unui om în timpul celor şapte ani petrecuţi acasă. Simţul măsurii este cel care-l ţine pe un lider cu picioarele pe pământ şi, în acelaşi timp, îi asigură pîmânt sub picioare pentru a nu pluti şi lua razna, devenind „superior”, „arogant”, „autoritar” şi „infailibil”, non-calităţi care, toate, sunt de fapt măşti ale slăbiciunii sale.

Coaching