Manifestul tinerilor liberali e neocomunist. Repudierea decrețeilor e dialectica urii lui Sartre

O analiză de: Ion Novăcescu

Pe pagina  de Facebook a Tineretului Național Liberal (TNL), dar și pe cea a președintelui acestei organizații, deputatul Mara Mareș (foto),

Deputatul Mara Mares. Șefa TNL a fost postat, de Ziua Tineretului (2 mai 2018), un manifest politico-propagandistic, intitulat „Ghid de nesupunere civică”. Acesta a fost prezentat ca un demers de comunicare publică, al cărui scop principal a fost definirea identitară a TNL, mobilizarea tinerilor la vot și generarea de imagine pozitivă și simpatie pentru tineretul liberal și, în final, pentru neo-liberalismul românesc (???). (Precizare: Am pus trei semne de întrebare întrucât până acum nu a fost definit ideologic acest neo-liberalism de sorginte românească, mai ales după fuziunea cu PDL și injecția ideologică cu creștin-democrație și socialism-liberal. Iar vechiul liberalism de inspirație brătienistă și națională, care a modernizat și ridicat România Mare, nu mai reprezintă o opțiune ideologică viabilă în PNL, întrucât e considerat învechit și neviabil pentru realitățile românești prezente.) Bun!

În mod firesc te-ai aștepta să găsești în manifestul ideologic și cu tentă programatică al TNL idei, mesaje, în fine o brumă măcar de concepție neo-liberală. Nefericire e că Ideea principală și mesajele dominante – care au invadat spațiul public și au generat indignare și iritare aproape colectivă – sunt NEOCOMUNISTE. Ceea ce până la urmă, pentru noi, a fost un fapt firesc al unui parcurs previzibil într-o organizație politică atât de haotică ideologic, precum PNL. O să explicăm imediat, pe scurt, de ce. Să prezentăm însă Ideea și mesajele esențiale din manifestul TNL, intitulat, repetăm, „Ghid de nesupunere civică” și să lămurim de ce sunt neocomuniste. Așadar:

  1. „Vrei să emigrezi? Cine mai rămâne să facă mişto de Dăncilă? Generaţia decreţeilor nu e funny!”Manifestul TNL. Decreteii nu-s funny

 

 

 

 

 

 

2. „Generația Y și Z… se aude? A spus-o și Iohannis… haideți în politică să facem mai mult și mai bine! Decrețeii nu vor reuși!

„Ghid de nesupunere civică” al TNL. Anti-Drecretei.

Să le luăm pe rând, scurt și precis:

Titlul manifestului tineretului liberal – „Ghid de NESUPUNERE civică”, cât și cele două mesaje esențiale sunt inspirate din „dialectica urii”, doctrină a școlii ideologice neocomuniste, intitulată „Noua Stângă”. Dialectica urii a fost conceptualizată de ideologul neo-comunist și „Profet al Urii” – J.P. Sartre în prefața pe care a scris-o la o carte pe care nu doresc să o menționez, că oricum are parte de multă reclamă.

Potrivit logicii acestei dialectici neo-comuniste URA este combustibilul vital al acțiunii politice și al noii revoluții, al cărui scop fundamental este repudierea și distrugerea vechiului și învechitului. Fie acestea tradiție, organizare de stat, generații umane, mentalitate etc. Lansând – de Ziua Tineretului (sărbătoare de inspirație comunistă) – un Ghid al nesupunerii, deci al revoltei și indicând țintele „revoluției”, adică ale detronării și înlăturării – pentru că nu mai sunt „funny” și pentru că au ratat misiunea lor – nu faci altceva decât să aplici preceptele Profetului neocomunist al urii. Făcând acțiune politică neocomunistă. Adică revoluție. Care este fundamental opusă și contrară EVOLUȚIEI, ca principiu fundamental al liberalismului românesc autentic și ziditor de țară și națiune mare.

E limpede, sper!

Publicul – mai ales cel format din așa-ziții decreței (generația de după 1967) – s-a considerat jignit. Unii au reproșat așa-zisei „lidere” liberale, Mara Mareș, că și-a jignit proprii săi părinți,  pe președintele partidului și pe mulți alți lideri liberali din generația „decrețeilor”, etc. Sunt două explicații aici. D-ra politician fie e doar un obiect de decor politic, ușor manipulabilă, fie ăsta îi este crezul politic, dacă ținem cont de facultatea englezească pe care a urmat-o, unde „Noua stângă” e lectură obligatorie.

Să explicăm pe scurt de ce acest Manifest neocomunist al TNL e un rezultat firesc al unui parcurs previzibil în Partidul Național Liberal:

  1. Pentru că PNL este de ani buni un partid fără identitate ideologică, fără valori politice limpezi și fără o cultură organizațională. Este un partid haotic care nu știe să se prezinte pe sine însuși, darmite să reprezinte vreun segment al societății românești.
  2. PNL, în acest moment, se află în cea mai periculoasă postură din istoria de 143 de ani, fiindcă este un PARTID TOLERAT de electoratul său natural. Adică, nu are și nu și-a obținut LEGITIMITATEA REPREZENTĂRII. Și, cel mai grav, nici nu este perceput ca fiind INSTRUMENTUL DE LUPTĂ POLITICĂ al vreunei „comunități sociale”, așa cum a fost PNL-ul lui Brătianu.
  3. Neavând identitate și nici o reprezentare a vreunui interes social-economic românesc, PNL-ul este lipsit de o politică a cadrelor. Așa se explică promovarea așa-zișilor „lideri” în acest partid, criteriile esențiale fiind apartenența la un clan politic și fidelitatea față de „nobilul politic” dătător de privilegii.
  4. Așa-zisele școli politice de vară, toamnă, primăvară sunt doar prilejuri de petreceri, „realaționare intimă” și cam atât. După cum relevă și celebrul reportaj făcut la un congres recent al TNL, tinerii liberali – viitorii lideri politici ai României – sunt în marea lor majoritate lipsiți de o minimă cultură ideologică și politică și, mai grav, unii chiar analfabeți funcționali. (vezi video!)

  1. Dintre cei care mai știu câte ceva concepție politică, aceasta e de inspirație universitară a „Noii stângi”. Fiindcă aceasta e cool pentru tineri. Să urască și să disprețuiască. Și să fie anarhici.

Din păcate acest sentiment îl simt nu doar tinerii liberali, ci un procent înfricoșător, de peste două treimi din tinerii României, după cum relevă un sondaj comandat de ONU în România; la care peste 75% au răspuns că nu sunt de acord ca bătrânii să primească pensie.

Deci: viitorul nu arată deloc bine. Generația așteptată nu prea este fanny și nu prea are argumente că va reuși. Inclusiv în cazul liberalismului românesc.

Despre Autorul articolului:

Ion Novăcescu este specialist în comunicare și profiler politic. Are doctoratul în istorie (2010). Are o experiență de 24 de ani în presă. A publicat mai multe cărți: Ion I.C. Brătianu. Concepție și management politic, Editura Eikon, Cluj Napoca. 2011; Linșajul mediatic în politica românească, Editura Adevărul, București, 2013. Este fondatorul proiectului cultural-comunitar „Berăria Culturală” (mai 2013), care a ajuns la cea de-a 75-a ediție. Este co-fondator al proiectului „Fabrica de Lideri”, destinat profilingului politic, antrenamentelor în comunicare și producției unor conferințe cu mari personalități ale neamului românesc.

Related Articles

Coaching