Prin Africa, intre viata si moarte

de Andrea Ilyas

Nu ştiu voi cum sunteți, de-a ce v-aţi jucat când aveați vreo cinci anișori și ce cărți de povești v-au sculptat închipuirea.  Eu una am învățat să silabisesc cu “Doctorul Aumădoare”, cartea portocalie imensa care istorisea pățaniile bunului doctor al animăluţelor din junglă.

Treizeci de ani mai târziu am bucuria și onoarea de a-i avea invitați pe celebri medici veterinari Andrei Mihalca și pe Gianluca D’Amico la proiectul nostru,  Berăria Culturală. Adică, the real deal!!  Cu cele mai fascinante povești, mai neînchipuite incidente, cu pozele cele mai încântătoare și realizările cele mai notabile. Toate, într-o atmosfera ca între prieteni, destinsă, bucuroasă și caldă.   In seara de 21 februarie 2018 sala Euphoria a Fabricii de Bere Ursus a fost literalmente neîncăpătoare pentru cele aprox. 250 de persoane venite să asculte  povestea a doi bărbați și a prieteniei lor forjate pe tăișul ascuțit dintre viață și moarte. Oamenii simt oamenii, studenții își simt profesorii, unii sunt uitați rapid, alții luminează vieți și după ce ei înșiși nu mai sunt demult… Invitații noștri au demonstrat, prin exemplul propriei activitati, a pasiunii pentru meserie și prin frumusețea relațiilor umane autentice, neceremonioase, ce înseamnă Științele Vieții de fapt,  câștigandu-si  astfel atașamentul și admirația studenților lor. Este vorba despre  cercetătorii  Universității de Științe Agricole  și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Prorector pentru relaţiile internaţionale, Conf. univ. dr. ANDREI DANIEL MIHALCA  și  Assist. Univ. dr. GIANLUCA D’AMICO, singurii capabili să facă din parazitologie un subiect cool!

poza aleasa de ei pt afis

Iata cateva din activitățile celor doi, foarte pe scurt, pentru ca CV-urile sunt intimidant de ample: 800.000 de mii de euro atrași pentru cercetare, specii noi descoperite, cursuri predate prin toată lumea, un mare număr de studii științifice publicate, o sută de cercetători din 34 de țări coordonați de la Cluj, proiecte sociale de educare și deparazitare pentru populațiile cele mai sărace ale lumii,  mii de fotografii, unele în concursuri internaționale și pe copertele jurnalelor celor mai prestigioase în domeniu.

Republica Centrafricana, Coasta de Fildeș și Liberia au fost țintele principale ale expedițiilor de cercetare și a campaniilor sociale desfășurate în cadrul acestor proiecte, trei dintre cele mai sărace țări africane și cele mai periculoase datorită permanentelor conflicte armate, atentatelor  și corupției generalizate. Un singur zbor pe săptămâna de la Paris către Bangui, capitala Republicii Centrafricane, lipsa oricărei infrastructuri, țări dominate de mafia diamantelor și a fildeșului, epidemii de Ebola, lipsa surselor de hrană sau a oportunităților de igienă sunt doar câteva elemente care pot ilustra la ce s-au înhămat cei doi. Nu o dată! În materialul video atașat puteți urmări,  relatate la persoană întâi și  cu umor fin,  lucruri care pot îngheța sângele în venele oricărui muritor de rând.

Cum se călătorește prin Africa?  Fiind primii albi care au ajuns în Republica Centrafricana după doi ani de război civil, au descoperit că nu există automobile de închiriat. In Kenya  au călătorit 54 km cu măgării tribului Samburu, încărcați cu întregul echipament. Care nu numai că s-au rătăcit la urcușul pe munte, dar, prin frecarea de vegetația foarte deasă, pe deasupra au pierdut întreagă încărcătură, inclusiv hrana pentru o săptămâna.  Dacă totuşi se găseste mașină de teren de închiriat, oriunde in Africa aceasta vine obligatoriu la pachet cu șoferul.  Și cu ocazionalele pile și interese ale acestuia (pasageri, capre, orătănii, bagaje), toate pe banii clientului, desigur.  Lipsa totală a oricărei infrastructuri înseamnă poduri prăbușite care te obligă să ocolești sute de km., înseamnă drumuri desfundate, ocazii de bacșiș/ taxa de trecere pentru localnici.

Unde au locuit? Varianta de lux, în Republica Centrafricana  a fost o cabană de vânători, Sanga Lodge, cu generator exclusiv  pentru frigiderul de bere. Una din alternative au fost corturile simple de pânză,  închiriate si ele, ridicate în miezul junglei. Și a sezonului ploios! Deci în noroi, căldură greu tolerabilă, în saci de dormit uzi, cu apă picurandă în interior toată noaptea, timp de o săptămâna… Dacă adăugăm la condițiile de tortură antică chinezească (cu apă) și malaria și dizenteria, începem să ne formăm o imagine despre ce înseamnă “mental toughness”.

În deșertul din nordul Kenyei, una din cele mai sălbatice zone din lume, după o noapte foarte liniștită, în care au admirat Calea Lactee în întrega ei splendoare, dimineață au descoperit urme de lei în jururul corturilor.

Într-o așezare kenyană au dormit într-o colibă semisferica alcătuită din crengi și ridicată de la sol pe piloni la  cca. 1.5m. cu scopul de a se apară de țânțarii care colporteaza diverse boli . Experiența nopții acolo a devenit de neuitat, devreme ce în miezul nopții, în întunericul de smoală, s-a apropiat o cămilă curioasă de colibă, și-a băgat capul în interiorul colibei și a început să urle. Trezirea și sperietură au fost pe măsură, desigur. (Vezi galeria foto)

Insă, o clădire banală şi rudimentară din Liberia,  cu două încăperi de cărămidă nu promitea la prima vedere să devina promontoriul groazei africane. Una din camere era închiriată “albilor”, cealaltă adăpostea patru generatoare funcționând la capacitate maximă pentru a alimenta televizorul din bodega comunală unde toți localnicii se adunaseră să vadă un meci de fotbal. Cea mai mare spaimă traită pe Continentul Negru martirisită de cei doi cercetători a fost că dacă in acel moment cedează oboselii sfâşietoare și adorm în acea încăpere  nu se vor mai trezi vreodată, intoxicați cu monoxid de carbon.

Igienă personală: precară. Cu foarte rare oportunități de spălare, prin cascade pline de lilieci speriați de prezența omului, zburând in roiuri către intrus. Și mai rău, în ape în care pigmeii cărăuși, nu doar se spălau, ci își făceau și nevoile…

Banii: totul este extrem de scump în Africa. O noapte la hotel e 100 dolari. În condițiile în care “hotel” înseamnă ceva foarte diferit de accepțiunea noastră europeană. Înseamnă orice construcție cu patru pereți și o saltea, adeseori chiar pe jos, dar păzită militar. Schimbarea banilor la banca e o aventură în sine: presupune ca după depunerea la ghișeu a sumei în valută, de ex. 10-15.000 dolari, banca se închide pentru o zi întreagă, cu deponenți cu tot, banii fiind returnați în moneda locală la ora închiderii. Până la care nu mai intră sau iese nimeni din banca. De asemenea, necesitatea banilor mărunți pe întregul traseu, îi  punea în ridicola și extrem de periculoasă postură de a pleca cu câte două plase sau valize de bancnote în mâna.

Ce si cum se mănâncă in Africa? : Toată carnea în Africa e tranșată cu maceta. Deci, toate mâncărurile cu carne conțin așchii de os. Singura carne care se găsește e cea de capra. În schimb se mănâncă mult “bush meat”, adică vânat, carne de animale sălbatice.  “ Am mâncat mai multe specii de animale sălbatice decât am văzut “ (Mihalca). Din păcate, nu există surse de alimente, magazine, deci dincolo de punctele comerciale destinate expatilor din oraşe, cu alimente extrem de scumpe, au fost nevoiți să mănânce ceea de mănâncă localnicii, mai exact ceea ce se vânează. În Coasta  de Fildeș, inclusiv șobolani… Aproape o luna de zile au trăit pe asta, pe carne de șobolan, care acolo sunt de aproape un kg.  Au descris inclusiv metoda de gătit a localnicilor: decapitare și pus pe foc. Fără îndepărtarea blanei sau a organelor interne. Apoi după o ușoară parjolire se aruncau într-o tocană. După o asemenea cină dezgustătoare, și după  țigară cu țuică ardelenească tare, D’Amico cugetă profund intr-o seara: “Asta ne ține viață…!”

Hrană pe marginea drumului, adică bush meat:  varan, maimuță, rozătoare diverse, porci spinoși. Un fel de Negreni… În loc de mici. La restaurante localnicii aduc ceea ce au vânat și vând restaurantului. Selecția din meniu se face dintre animalele moarte aliniate pe podeaua locantei.  Desigur, clujenii au făcut toate testele animalelor înainte de a fi gătite pentru ei.

Riscurile de siguranță: A călători în zone periculoase înseamnă puncte de control din zece în zece km., cu soldați înarmați cu arme semiautomate, dornici de intimidări și ceva peșcheș. Acest personal armat este foarte conflictual și nu se da în lături să pună Kalashnikovul la tâmplă medicilor pentru o cafea, pentru bani sau  să aresteze în virtutea unei legi absurde (nu se fumează în spații publice, deci nici afară in aer liber). O spaima în toată puterea cuvântului au tras-o în mijlocul unui câmp aflat la granița dintre două triburi rivale, aflate în conflict armat permanent, unde au rămas peste noapte la o fermă. Pe când făceau baia cea mult așteptată în niște butoaie, la miezul nopții, deodată apar pe cer traiectoriile luminoase ale  focurilor de armă, asemeni bombardamentelor . Sperietură totală! S-au culcat la pământ așteptând ghidul. Acesta apare târâş, ca să le spună că nu a fost nimic decât un cioban care a tras după  hienele care ii atacaseră cămilele. El era, de fapt,  la pășunat. Cămila atacată a fost, desigur, cusută ulterior de către cei doi medici veterinari…

Cea mai sigură metodă de a muri în Africa este implicarea în afacerile cu diamante  sau in cele adiacente lor. Asta deoarece acestea sunt controlate de mafiile chineze și rusești. Totuși, unicul mijloc de transport pe distanțele mari de sute de km, în lipsa automobilelor de închiriat, – și a drumurilor de orice fel, de alfel – rămânea unica companie aeriană privată din Liberia. Aceeași care închiria aceste mici avioane  în principal contrabandistilor cu diamante, la prețuri exorbitante. Gianluca mărturisește cu regret că, deși a căutat asiduu, nu a găsit nici măcar un fir de diamant căzut pe lângă scaune…

20180221_204829

Muncă de cercetare: parazitologie, mai exact căpușe, păduchi, acarieni și bolile transmise de acestea. Unele specii au fost descoperite în premieră mondială de cei doi clujeni și numite după mentorul profesorului Mihalca.

În Liberia, la câteva zile distanță de orice așezare umană, există un întins luminiș al junglei, un iaz sezonier și puțin adânc, unde se adună sute de elefanți. În această locație timp de ani de zile o cercetătoare italiancă a studiat comportamentul social al elefanților. Apoi, odată cu apropierea războiului civil, s-a retras. În schimb, gherilele paramilitare au profitat de habituarea cu prezența omului a elefanților și au masacrat 51 de capete pentru a-și finanța războiul. D’Amico și Mihalca au fost primii albi care au venit în această locație la doi ani după încheierea războiului civil, și au avut ocazia astfel să studieze in voie extrem de numeroasa populaţie de elefanţi, cat si o specie de căpușe necunoscute până atunci. Studiu publicat in urma acestei expeditii a avut ulterior cu mare răsunet în comunitatea științifică de profil. Gasirea acestora ȋnsă este  descrisă savuros! (vezi video)

Au avut parte de ocazii inedite de studiere și de observare a unor specii de păsări extrem de rare și, la un moment dat,  a gorilelor de câmp, specie rară, accesibilă exclusiv acolo pentru om, fie ei  turişti sau cercetători. Episodul cu atacul viespilor africane si a ȋntâlnirii cu gorila este ȋncă unul savuros descris! (vezi video) Fotografia uneia dintre aceaste gorile a ajuns pe coperta prestigiosului Jurnal International de Parazitologie (IJP)

Din cauza epidemiei de Ebola, existau protocoale de siguranţă recomandate. Mai exact, era interzis să se lucreze cu liliecii în perioada epidemiei. Totuși, i-au studiat, luându-și minime măsuri de precauție, adică mănuși chirurgicale. Colegii din Coasta de Fildeș au realizat lângă ei necropsii pe același soi de lilieci, echipați complet, cu costume de bio-hazard, din cap până în picioare.  Clujenii se simțeau prost…  Asta până în momentul în care cercetătorii africani s-au dezechipat din ținută elaborată și au pus liliecii studiați la foc. Pentru cină.

Primul drum al lui Gianluca în Africa a fost ca student, coordonator în cadrul unui proiect de medicină veterinară  socială, finanat de Vétérinaires Sans Frontières, constând în  vaccinarea antirabică a câinilor,  a oamenilor și campanii de  conștientizare a populației legat de rabie. În cadrul acelui proiect au fost vaccinați în trei săptămâni peste 800 de câini, în așezări în care încă mureau oameni de rabie.

Muncă cu aceste animale a fost una din cele mai grele, pentru că,  deși sunt animale de companie, nu sunt obișnuite să aibă contact cu omul. Conform cercetătorilor (nu britanici!) elefanții-s  nimic pe lang pisicile domestice, aceste fioroase și periculoase animale ale Africii! Când sunt aduse la vaccinat, sunt aduse mereu în plase de rafie. Protocolul de identificare a numărului de pisici din plase, și de extracție minuțioasă a lor din aceste plase era unul extrem de serios, concertat și periculos. “Pentru că acele pisici nu sunt pisici, sunt mici lei. ”(Gianluca). La cea mai mică greșeală, regretul era  amarnic..  Eliberarea lor după vaccinare, la fel: era necesară o coordonare perfectă între cel ce ținea de membrele din spate și cel care ținea de după ceafă micul animal. Odată eliberată, pisica țâșnea ca un glonţ către localnicii ȋnspăimântaţi, care, cu aproape aceeași iuțeala, se împrăștiau care încotro. Cam ca la Pamplona,  la fiesta cu tauri pe străzi.

La solicitările publicului fascinat Andrei a explicat că cine este interesat de participarea la aceste expediții, în calitate de student spre exemplu, ar trebui să știe că principalul criteriu de selecție este cel financiar, devreme ce acesta va fi nevoit să își asume costul integral al drumului și traiului acolo. Sumele atrase prin fonduri europene nu sunt destinate în aceste scopuri.

Au rămas atât de multe lucruri nespuse încât deja punem la cale o a două parte a Poveștilor Africane cu Mihalca & D’Amico, la care vă așteptăm cu drag și prietenie! Una din aceste povești minunate este cea a lacului Turkana – lac descoperit de către contele transilvan Teleky. Urmăriți-ne pe pagină Berăriei Culturale pentru a afla de următoarele noastre evenimente, inclusiv datele episodului al doilea cu bravii globetrotteri clujeni cu seringi!

 

Coaching