Profilerul Andrea Ilyas: Johannis fie va accesa o fărâmă de emoţionalitate, fie va pierde alegerile

Profiler-ul clujean Andrea Ilyas – co-fondator al Fabricii de Lideri – l-a descris pentru ZIUA de CLUJ pe Klaus Iohannis, un candidat la preşedinţie atipic. „Este un comunicator atent, corect și coerent, un bun ascultător și un partener de discuții rasat, cult și inteligent”, spune psihologul, care vede însă şi părţile negative ale primarului Sibiului: “singurătatea și amatorismul pe care le-a transmis sunt argumente și lecții utile pentru toți cei care doresc să facă politică”.

Andrea Ilyas este licențiată în Comunicare și Relații Publice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (București), absolventă a Facultății de Psihologie si Stiinte ale Educatiei la  UBB Cluj.  Absolventă a cursurilor Academiei de Psychological Profiling Intellpsy, Bucureşti.   Masterand la Tehnici Psihologice de Control Comportamental și de Îmbunătățire a Potențialului Uman la UBB Cluj, Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei.

Profilerul l-a urmărit cu atenţie pe “challengerul” lui Victor Ponta pentru funcţia de preşedinte. L-a văzut pe Klaus Iohannis în direct în Piaţa Lucian Blaga şi la conferinţa de presă de săptămâna trecută, l-a urmărit şi marţi seara, la Realitatea TV. A reuşit să desprindă din comportamentul său lucruri nerostite. I-a găsit trăsăturile de caracter nobile, unele de provenienţă germană, dar i-a contabilizat şi minusurile. Cel mai grav lucru, în viziunea profilerului, este că Iohannis este singur: nu primeşte sau nu acceptă consiliere, ceea ce într-o astfel de campanie este echivalentul unei sinucideri politice.

Printre altele, profilerul a explicat şi cum poate Iohannis să întoarcă electoratul în puţinele zile rămase până la al doilea tur de scutin: “Dezamăgirea, dispreţul, furia sau indignarea faţă de actuala guvernare pot aduce multe voturi pentru dreapta, însă nu pot câştiga alegerile. Doar …iubirea poate. Încrederea. Iar pentru iubire e nevoie de puţină deschidere, de comunicare afectivă, de vulnerabilizarea candidatului pentru a putea fi iubit de oameni, pentru a câştiga aderenţa aceea a alegătorului, cea personală, intimă chiar. Klaus Johannis, fie va face un salt în dezvoltarea sa personala in aceaste zile, accesându-şi şi expunându-şi public o fărâmă de emoţionalitate, fie va pierde alegerile. Pentru că o ţara balcanică, pasională şi plină de contraste poate respecta un om aşezat, perfect liniar in acţiuni şi atitudini, un om cerebral si rece”. Ea a făcut şi o analogie cu familia regală, tot de sorginte germană. “Inclusiv familia regală a fost acceptată cu adevărat de români doar după ce regina şi-a asumat românitatea, cultura, portul, religia, doar după ce austeritatea germană a fost indulcita de gingăşia şi deschiderea domniei sale”, a scris profilerul.

Johannis

Iată întregul profil psihologic al lui Klaus Iohannis:

Nefirescul domn Iohannis și sfîrșitul amatorismului în politică.  

O încercare de analiză şi profil politic

Avem de ales un președinte la sfîrșitul acestei săptămîni. Adică un șef. De stat. Ideal ar fi să putem alege un lider de ţară. Jocul politic şi sorţii ne-au pus în faţa a două opţiuni, optiuni limitate şi interpretabile. Klaus Iohannis si Victor Ponta. Iată Binele și Răul – sau Răul și Binele – acestei saptămâni a politicii româneşti. Ironizați, etichetați, apreciați, urîți, denigrați sau susținuți cu înfocare. Reduși la simple simboluri. Aparent, la esențe.

Klaus Iohannis. Dincolo de exoticul numelui și al descendenței sale, de prospețimea sa în prima linie a partidului pe care îl reprezintă, surprinzător este cât pare de singur în această bătălie cu puternica maşinărie politico-electorală social-democrată, cu “armata roşie” de activişti şi simpatizanţi. Ba chiar credem că e uimitor că se poate purta o campanie electorală pentru preşedinţia României astfel, împotriva tuturor normelor de comunicare, din mers, cu notițe luate aparent pe genunchi, înaintea unei conferințe de presă importante. Deși are în spatele său doua partide mari, cu resurse și experiență politico-electorală, pare a fi singur, luptând, biruind sau greșind ca un solitar. Suspiciunea noastră se bazează pe observații empirice la mitingul ACL de la Cluj, de la sfîrșitul lui octombrie şi la conferinţa de presă al lui Klaus Iohannis din sediul PDL Cluj, din data de 6 noiembrie.

Klaus Iohannis – elemente de profil politic

Klaus Iohannis refuză să poarte o campanie negativă, un gest de rară demnitate în arena politică, deoarece toți președinții dinainte au ajuns în funcție folosindu-se de această tactică. Acest fapt îi aduce candidatului ACL implicarea unei categorii de oameni care nu au fost activi politic și care s-au ținut departe de domeniu cu dispreț și dezamăgire
Pentru politica dambovițeană, Iohannis este cum nu se poate mai atipic şi mai nepotrivit, este un politician de-a dreptul NEFIRESC pentru lumea politică românească, narcozată de 10 ani cu violenţă politică şi verbala, bazată pe manipularea instinctelor primare. Pe sentimente şi emoţii. Ori, domnia sa, nu numai că nu transmite emoţii, ci, mai mult, le inhibă pe ale celorlalţi, care intră într-o formă de contact cu el, impunînd o atitudine profesională, asertivă, distantă. Apoi, este un om timid, un adevărat introvert, căruia îi lipseste plăcerea de a fi in centrul atenției. Este un comunicator atent, corect și coerent, un bun ascultător și un partener de discuții rasat, cult și inteligent. Însăe departe de a fi fascinant, lipsindu-i tehnica discursului, căldura fireasca sau orice alta dimensiune emotionala. 
O parte considerabilăa imaginii sale o constituie haloul valorilor etniei sale:serios, harnic, bun gospodar, echilibrat emoțional, respectat de toată lumea. In același timp, îi lipsesc cu desăvârșire trăsăturile sau abilitățile unui politician, în accepțiunea româneascăși contemporană a termenului: charisma, relaxarea aproape indolentăîn comunicarea publică, combativitatea și iritarea defensivă permanentă, de cartier, sau aroganța și autosuficiența proverbială, falsa benevolență, impulsivitatea. Este prea matur, educat și serios pentru asemenea purtări adolescentine.
A declarat, la un moment dat, inclusiv că nu este pregătit sa fie președinte. Şi, deşi, acest enunț este o greșeală de comunicare politică, este un semn de smerenie. Iar într-un neam ortodox crescut cu modele simbolice – găsite în povești sau în narativul istoriei – și legate de reușita celui slab și improbabil, dar avand motivații și purtări nobile, Iohannis câștigă respect și încredere. Aceste atitudini și gesturi personale reușesc să determine implicarea în politică a unui public țintă care până la el nu găsise un model cu care să se identifice: publicul liberal absolut, care poate nu se declara astfel, însă trăieşte după principiile şi deviza liberală: “reuşim prin noi înşine”. Dacă luăm în calcul contactele, credibilitatea şi imaginea excelentă de care se bucură pe scena politică internaţională, acest enunţ devine cu atât mai mult de bun augur.
Carentele de comunicare publică ale lui Klaus Iohannis sunt totuşi aducătoare de de mari deservicii candidaturii sale şi considerăm că ar fi responsabilitatea echipei de comunicare din spatele lui să redreseze aceste probleme serioase. Deşi, la prima vedere, Iohannis ar trebui să dispună de resursele umane şi materiale demne de invidiat ale celor două mari partide de dreapta, pregătirea şi desfăşurarea acestei candidaturi, surprinzător, lasă mult de dorit. Organizarea pare că lipseşte cu desăvârşire, iar echipa de comunicare e amatoare în cel mai bun caz. Toate acestea transmit imaginea tristă a unui Iohannis singur, în postura de David, fără praştie la el, luându-se la trântă cu Goliat cel roşu. 
Este impardonabil ca un candidat la Președinţia României să facă activități de campanie în inima regiunii care îl susține și care are un standard ridicat de civilizație, îmbrăcat ca omul ieșit la piață, într-o haină ce părea ponosită, cu cravată neagră, cu mîinile în buzunar și fără umbră de energie sau prospețime in discurs, în voce sau în întreaga prezenţă pe scenă. Şi vorbim de o întâlnire cu 15.000 de oameni veniţi, mulţi, din alte judeţe, pe un frig aprig, doar ca să-l vadă, să li se confirme credinţa în el, să fie convinşi că omul în care şi-au pus speranţa are puterea şi dăruirea de a le fi lider. E lipsit de profesionalism sau de buna credinţa să expui candidatul astfel, să nu îl pregăteşti, să nu îi dai instrumente de comunicare. Este semnificativ, în acest sens, discursul rostit la mitingul de la Cluj, când domnia sa mai bine nu-şi rostea discursul. Cu atât mai mult cu cât atmosfera, momentul şi impresia artistică au fost aruncate-n derizoriu şi artificialitate de discursurile antevorbitorilor săi. Spre exemplu, discursul domnului Vasile Blaga care, avântându-se tinereşte pe culmile oratoriei, a sfârşit, la mijloc de discurs, fără grai şi răguşit. Nu este nici vina şi nici răspunderea lui Iohannis să ştie şi să organizeze aceste lucruri, ci a echipei sale, aparent inconştiente de impactul negativ al propriilor (in)acţiuni. Ne intrebăm, de asemenea, unde era doamna Iohannis? În contextul în care soţul domniei sale este candidat la preşedinţia ţării, locul îi este la dreapta acestuia, în rol suportiv şi cu un important impact imagologic. 
Dacă analizăm campania în detaliu, ajungem la concluzia că oamenii de imagine din spatele candidatului ACL i-au facut mai mult rau decat bine: tot ceea ce este evident mana unui om de PR nu este croit si adaptat personalităţii lui Klaus Iohannis, deci, devine fals. Poziţiile din fotografiile din campanie sunt crispate, gesturile forţate, necaracteristice omului, discursurile, unele , atât de lipsite de miez încât nu putem crede nici măcar în bunăvoinţa echipei, nicidecum în vreun profesionalism. Doar când vorbeşte liber, se implică activ în discuţii, în interviuri şi tratează teme “grele” este credibil şi surprinzător prin forţa şi coerenţa discursului.
Putem să concluzionăm că Iohannis a câştigat ce a câştigat până acum strict în contul a ce a realizat el personal, a cine este şi a valorilor în care crede cu tărie. A câştigat prin haloul etnicităţii sale germane, prin respectul ardelenilor pentru aceste valori şi prin pro-occidentalismul său declarat. A câştigat prin simplitate, coerenţă şi consistenţă. A câştigat şi prin ceea ce a refuzat să facă sau să fie. Însă a pierdut mult, enorm de mult, prin faptul simplu că nimeni nu poate face totul singur. Astfel, similitudinea și identificarea au limite, dincolo de care intră în rol comunicatorul, el este cel care traduce, sau ar trebui să o facă. Traduce un conținut anume într-o formă care să poată fi înțeleasă și de un alt grup. Moldova şi Sudul nu credem ca l-au înțeles pe Klaus Iohannis, sau mai degrabă județele sărace din aceste regiuni. Nu au înțeles nici mesajul său, programul sau persoana sa. Nu că nu ar putea, ci emițătorul mesajului nu a făcut niciun efort pentru a fi înțeles, nu a venit în întâmpinarea barierelor culturale, ideologice sau imagologice, nu și-a adaptat cu nimic imaginea pentru a deveni dezirabil și recognoscibil acelui public. Iar inteligența echivalează cu adaptabilitatea în întreaga lume naturală… Valorile sunt valori doar dacă sunt ferme, imuabile, însă comunicarea dacă nu e fluidă, adaptată mediului, este mai proastă decît absența ei desăvârșită.

Ne întrebăm cine îl și ajută pe eroul poveștii noastre. Se pare că vremea blandaține cu el, îngăduind instinctului civic să se manifeste fără costuri prea mari. Îl ajută nevoia oamenilor de a se ralia in jurul unei idei – sau împotriva uneia – , a unei emoții, nevoia de a fi uniți. Și îl mai ajută cea mai surprinzătoare și mai neasteptată dintre persoanele posibile. În contextul în care Klaus Iohannis apare mereu teribil de singur, flancat exclusiv de SPP-işti, fără o gazdă locală, fără soție, fără staff, mîna întinsă domniei sale la Cluj este una deosebit de valoroasă. Stă mărturie în acest sens un mesaj video de bună calitate, care s-a filmat cu discreție la sediul PDL Cluj, pe 6 noiembrie, cu ajutorul echipamentului logistic și al oamenilor lui Emil Boc.

Boc îl susține pe candidatul dreptei și o face cu delicatețe și discreție pentru a nu-i afecta fragila imagine din Muntenia si Moldova cu proiectarea propriului său halou negativ, valență ramasă pregnant în aceste zone prin cultivare de obsesivă propagandă anti-Boc și anti-Băsescu.

Dacă primul tur de scrutin a avut in prim-plan programe de guvernare, campanii exotice de imagine, scandaluri mediatice şi declaraţii politice, al doilea se va rezuma la o simplă polarizare. E un meci unu la unu. Nu între stânga și dreapta, ci între doi bărbaţi. Nu în săbii, nu în buzdugane, nu în programe politice şi nici în argumente. Este o bătălie a emoţiilor. Şi a nervilor. Cine va reuşi să genereze cel mai intens val de emoţii si de încredere, acela va fi Preşedintele tuturor românilor. Binele si Răul, în confruntările decisive. La prima am putut asista marţi seara la Realitatea TV, în emisiunea lui Rareş Bogdan. Analizele prestațiilor celor doi prezidențiabili, cât si a jurnaliștilor prezenți au inundate presa națională. Klaus Johannis a confirmat încă o dată că este singur, în această bătălie, fără staff, fără suport logistic, de comunicare. A intrat singur, cu calm in gura leului, pe terenul ales de Victor Ponta și a încercat, cât a putut, să-i facă față premierului și atacurilor sale virulente, pregătite bine pe propriul teren, al administrației guvernamentale. Deși Iohannis a demonstrat calm și încredere în sine, este inexplicabil, totuși, de ce a rămas pe terenul de joc care-l dezavantaja clar și nu a dus discuția pe un teren neutru, măcar. Explicația stă în aceeași stare de de spirit, care-l face să se bazeze exclusiv pe sine și pe propriile puteri și, poate, să refuze asistență de la staff-ul său. Altfel nu se poate explica – decât printr-un sabotaj al echipei sale – că domnul candidat ACL nu a avut nici măcar mult blamatul și invocatul fluturaș trimis de PSD și Ponta, prin poștă, pensionarilor, care-i să-i susțină imagistic, reproșul întemeiat la adresa preopinentului său. Lipsa de pregătire a lui Iohannis la această dezbatere a pus sub semnul întrebării fundamentele construcției sale simbolice. Adică: pentru a edifica „România lucrului bine făcut” ar fi trebuit să dovedești, prin pregătirea ta de la emisiune, că lucrezi temeinic, serios, nemțește. În al doilea rând, anunțarea, doar cu 45 de minute înainte a prezenței sale la dezbatere, la fel, îi subminează profilul simbolic de neamț, dar și de președinte de țară predictibil și NU imprevizibil. Adică, un om de stat stabil, pe care poți conta. Toate aceste mișcări haotice, nefirești și chiar șocante la un om de talia și profilul psihologic ca și cel al lui Klaus Johannis au avut darul, cel puțin, să creeze stupefacție și demoralizare. Care cu greu vor putea fi compensate în cele două zile rămase.

Dezamăgirea, dispreţul, furia sau indignarea faţă de actuala guvernare pot aduce multe voturi pentru dreapta, însă nu pot câştiga alegerile. Doar …iubirea poate. Încrederea. Iar pentru iubire e nevoie de puţină deschidere, de comunicare afectivă, de vulnerabilizarea candidatului pentru a putea fi iubit de oameni, pentru a câştiga aderenţa aceea a alegătorului, cea personală, intimă chiar. Klaus Johannis, fie va face un salt în dezvoltarea sa personala în aceaste zile, accesându-şi şi expunându-şi public o fărâmă de emoţionalitate, fie va pierde alegerile. Pentru că o ţară balcanică, pasională şi plină de contraste poate respecta un om aşezat, perfect liniar in acţiuni şi atitudini, un om cerebral şi rece. Însă niciodată nu-l va putea iubi… Iar, pentru ca noi, balcanicii suntem astfel, vom alege mai degrabă ceea ce, poate, urâm – dar ne e familiar – , decât ceea ce nu se lasă iubit. Vom alege, dacă nu ni se oferă alternative mai nobile, până şi un banal “Cătălin, copil de casă ” , refuzând politicos proximitatea Luceafărului. Pentru simplul fapt că asta e firea omului acestor meleaguri. Inclusiv familia regală a fost acceptată cu adevărat de români doar după ce regina şi-a asumat românitatea, cultura, portul, religia, doar după ce austeritatea germană a fost indulcită de gingăşia şi deschiderea domniei sale. E superbă lecţie de comunicare publică, primită de Regina Maria de la Ion I.C Brătianu. 

În concluzie, prestația candidatului ACL în această campanie electorală reprezintă și sfîrșitul erei amatorismului în politica românească, chiar și pentru cetățenii cu o admirabilă biografie sau ascendență germană. Prestația lui Klaus Iohannis din campanie și la dezbaterea de la Realitatea TV, singurătatea și amatorismul pe care le-a transmis sunt argumente și lecții utile pentru toți cei care doresc să facă politică. Nu poți fi un politician de succes fără pregătire, fără să știi să asculți de consilierii tăi și să comunici prompt și eficient. În aceeași măsură, ca orice altă activitate sau sport, ai nevoie de antrenamente permanente, care să te facă să devii performant. La urmă, dar nu în cele din urmă e nevoie să transmiți ceva, un sentiment măcar, pentru că, peste tot în lume, alegerile se câștigă sau se pierd din cauza emoțiilor.

Coaching