Taina morții și Învierii tale. Paștele

A trebuit să mă întorc la țărâna din care am fost zămislit ca să pricep. Că Paștele nu-i despre El. Ci despre noi. Despre mine și despre tine. A trebuit ca marele oraș, ambițiile, alergătura stupidă și, mai ales, temerile să mă sfâșie în fărâme sufletești și trupești, animate de gânduri rele, ca să văd Lumina. Să simt. Să înțeleg. Că Taina Paștelui nu-i despre Hristos, fiul lui Dumnezeu și Lumina lumii. Ori despre moartea și Învierea sa. În cea de-a treia zi după Scriptură și după cum a proorocit.Mormantul lui Hristos din Biserica ortodoxa din satul Prilipeti. jud. Caras Severin

Nuuuu! Nici vorbă!  Ăsta e un Adevăr! Ce an de an, ritualic, trebuie rostogolit.

Marea Taină a Paștelui e despre mine și despre tine. E despre moartea și Învierea ta. Și a mea. Cred acum, din tot sufletul, că miracolul din Noaptea de Înviere nu este că Hristos a biruit moartea, cu moarte pre moarte călcând. Minunea dumnezeiască e de fapt despre moartea și Învierea noastră. Din starea de morți vii. De buimaci rătăciți și pierduți. De vicleni și ipocriți. De răuvoitori și răufăcători. De slăbănogi și temători. De manipulatori și exploatatori…

Taina din Noaptea cea Mare e a curajului. Să vrei să mori, ca să Învii. Alt om. Să devii, în sfârșit, un Om.

Miracolul, pe care te faci că nu-l vezi, dar el se produce în fiecare an, de Paște, e că Hristos te așteaptă pe crucea lăsată liberă de tâlharul ce s-a mântuit. De aceea e Paște-n fiecare an. Ca să nu-ți ratezi propria ta Vinere Neagră. Care să-ți dea ocazia pentru a te înălța și tu pe lemn, alături de El. După ce-ți urci golgota și azvârli tot ce te trăgea în hău. Din calea către propriul tău mormânt. Din care să te ridici apoi, în Noaptea de Înviere, pentru a iubi și a trăi. Cum ți-ai dorit. După cum ai fost menit. Și ai tot amânat. Și ai tot ratat. Mințindu-te. Amăgindu-te. Că nu azi, că mâine, ori poimâine. Până te sfârșești, cu adevărat.

Știi care-i măreția acestui miracol? Că așteaptă să se producă. An de an. Te așteaptă pe tine. Semnul tău. Chemarea și Dorința ta. Miracolul e la dispoziția ta. E boieresc. E hristic. Nu vine peste tine nechemat. Nu te deranjează din confortul tău. Te primenește doar dacă vrei. Cu adevărat! Să fii cel care ai fost zămislit perfect din țărână și suflu divin.

Taina asta este despre sfârșitul și Începutul tău.