Am prezentat  în primul episod al foiletonului „CEA MAI ȘOCANTĂ OPERAȚIUNE DE IMPOSTURĂ ACADEMICĂ, de care vem cunoștință că s-a produs în România din 90 până astăzi”, sumar și succint principalele repere și momente ale manipulării colective pe care a făcut-o Altman Iacob, în primul rând asupra prietenilor și apropiaților săi, dar și asupra publicului.

Cea mai urâtă manipulare a făcut-o însă asupra oamenilor cu care a copilărit și crescut din comunitatea din care se trage – orașul Luduș. Acești oameni simpli dar atât de generoși, i-au organizat, în 17 noiembrie anul trecut, sub egida Primăriei și într-un spectacol cu artiști, o fastuoasă lansare de carte lui Altman; e vorba de cartea „Capitalism in blue”.

Acest gest nou de apreciere venea după cel din 8 iunie 2015, când Consiliul Local Luduș l-a făcut „Cetățean de onoare” pe „dl. profesor universitar emerit dr. care predă la Sorbona.” Cei din Luduș au participat în număr mare la lansarea de carte, fiind foarte mândri de faptul că acesta, ajuns domn de vază și mare profesor universitar, ”s-a mutat de la Sorbona la Cambridge”. Un amănunt relevant pentru a sesiza foamea de recunoaștere și apreciere publică a acestui om este că Altman are pe profilul său nu mai puțin decât 98 de postări cu fotografii de la această lansare de carte.

Pe parcursul celor patru ani de laude, minciuni și manipulări s-a creat un mic cult față de „genialul profesor univ. Altman”, care a fost împărtășit de mulți oameni.

Relevant asupra tacticii pe care Altman o avea în racolarea adepților săi este cazul unui artist clujean serios și realist care – după propria sa mărturisire, i s-au tăiat genunchii de emoție după ce „Emeritul”  i-a promis că-i organizează un concert în campusul de la Cambridge, „unde sunt 20.000 de studenți, mă!”. De fapt, artistului, cu multe concerte la activ, i s-au tăiat picioarele a doua oară, la acea întâlnire fabuloasă. Prima dată și-a pierdut echilibrul, deși stătea pe un scaun,  la vederea diplomelor, premiilor și medaliilor pe care Altman le-a scos din diplomat la masa plină cu beri.

Revenind la momentele care ne-au oferit primele semne de nedumerire asupra a ceea ce Altman pretindea că este, e necesar să spun că în seara zilei de 5 februarie (data anunțată de acesta pentru apariția primului din cele șapte episoade ale foiletonului său din New York Times), în jurul orei 23, 30 l-am contactat în privat (Ion Novăcescu n.n.) pentru a-l întreba dacă a apărut articolul. (vezi foto) Mi-a trimis captura foto – prelucrată rudimentar totuși în Photoshop, pe care, fără să-i observ indiciile falsului, am postat-o pe facebook. În decurs de 30 de minute am primit un avertisment al unei doamne din Germania, care având experiență în editarea fotografiilor mi-a atras atenția că nu e ceva în regulă cu această fotografie. Până marți dimineața, la ora 1,30 (6 februarie 2018), am fost în dialog cu Altman Iacob,  pentru a-mi trimite pe mail „șpaltul suplimentului economic din The New York Times”, în care Altman pretindea că i-a fost trimis pe mail de redacție și în care i-ar fi apărut articolul. ( vezi Foto ). Mai mult decât atât i-am spus despre avertismentul primit, întrebându-l cum răspunde la această acuzație. A negat-o, asigurându-mă că dimineață îmi va oferi Suplimentul, care la acea oră se descărca greu, fiindcă pretindea că are probleme cu net-ul. În cursul zilei de marți a invocat faptul că arhiva primită pe mail era coruptă și să stau liniștit că articolul va fi vizibil on line după 72 de ore fiindca e vorba de un Supliment economic pentru abonati. (Vezi foto )

Din nefericire pentru noi, nu am stat deloc liniștiți și începând cu dimineața zilei de miercuri am început să facem verificări. Marea problemă și marea provocare  a fost cum să verificăm până la ora 19 dacă există, în ediția print, articolul lui Altman. Am contactat ziarul The New York Times la toate adresele de mail posibile. Abia seara, cu o oră înaintea conferinței sale de la Berăria Culturală, am primit răspunsul că ei nu prestează acest serviciu de verificare a ediției print pentru public. Cu câteva ceasuri înainte îi scrisesem, pe adresa sa oficială, laureatului premiului Nobel, dr. Joseph Stiglitz, însă știam că erau puține șanse să primim vreun răspuns. Împreună cu Andrea am decis să contactăm o bibliotecă publică din SUA, care să verifice conținutul ediției din 5 februarie. Miercuri, 7 februarie, la ora 18, Andrea trimis un mail Bibliotecii Publice din Chicago, care a răspuns cu amabilitate. Însă, din păcate, din cauza fusului orar, răspunsul a venit doar joi și confirma bănuiala noastră (vezi foto):

„Am căutat în edițiile tipărite ale The New York Times, la datele solicitate și nu am găsit nicio referiță la Iacob Altman și la cartea sa”, se spune în răspunsul bibliotecii americane. De ce se spune în răspunsul bibliotecii „la datele solicitate”? Fiindcă Suplimentul economic al The New York Times apare duminica deci, în 4 februarie; noi cerând bibliotecarului să verifice și ediția de 4 ianuarie, admițând că poate marele Stiglitz a pus în mailul său data greșită, de 5 februarie…

Miercuri seara, la ora 18, se punea problema, dacă să anulăm evenimentul de la Berăria Culturală, la care și-au anunțat participarea cca. 100 de persoane. Am explicat în primul episod că, neavând nicio confirmare oficială a bănuielilor noastre, am decis să-i acordăm prezumția de nevinovăție. Care, însă a fost zdruncinată, a doua zi de mailul de la Biblioteca din Chicago.

Întrucât deontologia profesională îți impune să nu te bazezi niciodată doar pe o confirmare, am luat un abonament „full acces” on line la The New York Times, ca să verificăm; întrucât – ne-am zis – poate librarului de la Chicago i-a scăpat din vedere articolul lui Altman de 13 pagini. Rezultatul căutării îl vedeți în fotografia atașată.

Nu există nicio referință a lui Iacob Altman, dr. Iacob Altman și nici Capitalism in blue. Perioada de căutare: 1 ianuarie 2014 – 05.02.2018

Concluzia 1:  Nu există niciun articol semnat sau cu referire la Altman Iacob în The New York Times, deși acesta a susținut în permanență că a publicat încă trei articole înaintea acestuia, din 5 februarie (vezi afirmația sa la Berăria Culturală în materialul video)

Ei bine, tot joi, în privat l-am contactat, ca să posteze articolul. După cinci ceasuri de tăcere, deși a văzut mesajul trimis pe Messenger-ul Facebook, i-am adresat public cererea lui Altman de a posta articolul, întrucât cele 72 de ore au trecut. A răspuns cu o altă manipulare, postând o nouă făcătură mincinoasă, cum că are contract de drepturi de autor și nu-l poate încălca.

În aceeași postare a recurs la clasica alternativă a unui abuzator și la ultima carte pe care o mai avea în mânecă: s-a dat el victimă. Estimând că va fi apărat de toți credulii și oamenii onești care au crezut în el. Evident că asupra noastră s-a prăvălit un cor de huiduieli, insulte și amenințări. Cei mai vocali și agresivi au fost versificatorul Sandu Cătinean – ultracunoscut pe facebook drept „Rimătorul dintre brazi”, Sabin Mircea Rus (ex-Opera Română din Cluj Napoca) și o altă versificatoare, Camelia Șipoș. Aceștia au trecut de la mângîieri îngăduitoarea pe capul neștiutorului în ale „circuitului publicațiilor științifice” și prețioase aere superioare de indignați, la jigniri, amenințări și minciuni calomnioase; cea mai amuzantă fiind aceea că forțele oculte și serviciile secrete se află în spatele nostru.

Bine, no! Toate acestea, ne-a determinat să începem o verificare generală a „d-lui profesor emerit”.

Rezultatul a fost pe măsura așteptărilor, de acum.

Altman nu apare pe site-ul Universității din Cambridge și din New York. (vezi foto)

Concluzia 2: Nu există niciun articol semnat sau cu referire la Altman Iacob, publicat în  publicațiile științifice în care acesta a pretins în acești patru ani că a publicat.

Concluzia 3: Nu există nicio o carte semnată de Altman Iacob, tipărită la vreo editură din străinătate.

Concluzia 4: Dacă dai o căutare pe google a numelui Altman Iacob îți apar în principal referințe din ludusonline.ro.

Notă: Există și un articol din Ziua de Cluj, din 18 martie 2016, din care aflăm că Altman s-a recomandat reporterului drept profesor universitar, ÎN ACELAȘI TIMP, la Oxford și Cambridge. Evident, acesta este un fapt aproape la fel de miraculos cu pogorârea lui Mesia la Cluj, știindu-se cât de mare este rivalitatea dintre dintre cele două mari universități englezești și că nimeni – dar, ABSOLUT NIMENI – nu a reușit până acum această performanță. Decât cel care a realizat cel de-al șaselea model de regionalizare din istoria omenirii. Adică, Altman Iacob ( vezi foto)

În fine! A mai rămas un singur lucru de confirmat. Din nefericire pentru Altman și toți oamenii de care și-a bătut joc, cumpărându-i geniala sa carte, am vrut să verificăm autenticitatea acestei producții, apărute în toamnă –„Capitalism in blue”, la Editura Ecou Transilvan.

Am început cum se cuvine, cu coperta 4, unde este postat un Laudatio copleșitor al celui pe care Altman l-a prezentat fanilor săi și publicului drept „decanul Colegiului Economic de la Universitatea Cambridge – Prof. univ. emerit dr. Dramm Swaggart”.

Acel personaj simpatic (unul dintre cei trei, mno!), oferit publicului în acea fotografie în care Altman susținea că el s-a aflat în spatele aparatului foto. Ca să nu o lungim mai mult, a fost suficientă o simplă căutare pe google, ca să avem rezultatul: Dramm Swaggart nu există. E un personaj fabricat de același megaloman și mitoman personaj.

Concluzie preliminară:  De ce a recurs Altman la această operațiune de impostură academică?

1. Ca să obțină clienți și onorarii mari pentru firma sa de contabilitate. Una este să-ți țină evidența contabilă/să-ți facă expertiză/evaluare un contabil/expert anonim și alta este să-ți presteze aceste servicii un „profesor emerit de la Cambridge”. Vezi, în acest sens postarea unui activist social din Cluj – Călin V. K. Mărincuș, care s-a declarat foarte mândru, într-o postare pe facebook, în 6 februarie, de faptul că Altman a acceptat să-i țină contabilitatea la asociația sa și să-i fie alături în proiectul său. (vezi foto)
2. 

Să mai spunem că Altman Iacob și-a tipărit un pliant de auto-promovare, în care și-a trecut toate diplomele „obținute” de la cele mai prestigioase universități. Vezi foto! 

Concluzie finală !

Invităm instituțiile împuternicite ale statului să verifice în ce măsură Altman Iacob se face vinovat de infracțiunile de: fals, uz de fals și uzurpare de calități oficiale în folos propriu și, în ce măsură, a derulat această operațiune de unul singur sau a avut complici interesați și ei în obținerea de foloase personale.

În ceea ce ne privește, având în vedere costurile de imagine pe care le suferim, si prejudiciul moral la care suntem supuși în urma  batjocurii publice  orchestrate cu asemenea măiestrie,  nu doar de individul în cauză,  ci și de cercul său de acoliți – persoane publice, intelectuali, autori – , astăzi lipsiți de orice urmă de remușcare sau asumare, luăm în calcul urmărirea pe cale legală a acestei imposturi, unice în România post-decembristă.

The End

Înregistrare șocantă cu fostul președinte al României, Traian Băsescu, care susține că oricât de tentant politic și electoral ar fi să manipuleze pe acest fond de iritare generală la adresa guvernului PSD, el nu mai poate să mintă fiind prea trecut prin politică. Intervievat fiind la „Matinalul” de  Napoca fm Cluj, acesta a declarat, în exclusivitate, că în cazul ultra-contestatului articol, care a stabilit un plafon de 200.000 de lei, de la care abuzul în serviciu al unui funcționar public se sancționează cu închisoare, el a spus că modificarea a fost impusă de Curtea Constituțională. ( ascultă fișierul audio!)

 „Eu aș putea să dau apă la moară pe acest subiect, însă sunt prea trecut prin politică pentru a mă mai hazarda… să mint. În realitate, chiar Hotărârea 405/2016 a Curții Constituționale, hotărâre prin care s-a cerut modificarea art.297 din Codul Penal, care vizeaă abuzul în serviciu și se vorbește de nevoia unei limitări. Adică, de la ce daună e infracțiune? De la un leu, de la doi?” Traian Băsescu a precizat că la punctul 76 din Considerentele Hotărârii 405/2016, Curtea spune: „oameni buni, la pagubele mici aveți alternativa proceselor civile”, iar persoana fizică sau juridică păgubite de abuzul în serviciu al unui funcționar public își poate recupera prejudiciul pe cale civilă, printr-un proces. „Deci – a mai spus fostul președinte al țării – Curtea Constituțională, în partea de considerente a hotărârii, cere stabilirea unei limite de la care funcționarul intră în pușcărie.”

Traian Băsescu a mai spus că guvernul Grindeanu a avut temei juridic și constituțional pentru modificarea unor articole din Codul Penal și de Procedură Penală și acel temei constă în existența a 55 de hotărâri ale Curții Constituționale, emise în 2014, 2015 și 2016, care trebuiau respectate în maxim 45 de zile și pe care le-au nesocotit toate guvernele și Parlamentele. Acestui temei i se mai adaugă și cel constituit de Directiva 343 a Uniunii Europene, care impune României să modifice alte 10 articole din C.P. și de Procedură Penală până la 1 aprilie 2018.

El a criticat însă guvernul că nu a explicat oamenilor motivele modificării acestui articol și nu a argumentat temeinic valoarea plafonului. „Ce a greșit în mod fundamental guvernul e e că a dorit să reglementeze aceste modificări printr-o ordonanță de urgență și nu printr-o lege în Parlament. Faptul că au încercat să treacă această ordonanță cu o populație nepregătită pe conținutul ordonanței și că au abordat nesistematic toate modificările, ci doar pe cele care i-au interesat”, a mai spus acesta. (Ascultă și ce-a spus Traian Băsescu despre obligativitatea modificării Codului Penal, ca urmare a celor 55 de decizii ale Curții Constituționale și a unei Directive a U.E.)

Autor: Andrea Ilyas

Foto: Nicu Cherciu

Newsfeedul meu e învolburat: unii spumegă la adresa hoţilor, unii îndeamnă poporul virtual la iesire în stradă, alţii plâng de-a dreptul, alţii sunt pe străzi şi fac selfie-uri zâmbitori şi entuziaşti. E fain în echipa lu’ Făt-Frumos! În P-ța Unirii și pe bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, la cea mai mare manifestație a altimilor 25 de ani, am observat cu atenţie protestatarii. Erau de toate felurile şi vârstele, dar aveau o singură trăsătură comună: erau fericiţi. Fericiţi că aparţin! Este, până la urmă o nevoie umană de baza (vezi piramidă nevoilor lui Maslow). Este deja arhicunoscut că românilor le lipseşte cu desăvârşire un element identitar comun, – un simbol, o idee, o personalitate, ceva! – în jurul căruia să se adune o naţie întreagă. Suntem pe bisericuţe iar bisericuţele astea nu doar că nu se intersectează dar, fie se dispreţuiesc, fie se ignoră cu desăvârşire de parcă nu acelaşi spaţiu l-ar locui, şi nu ar depinde una de alta în sensul cel mai literal al termenului. Nu se cunosc, se identifica pe baza de stereotipii şi acţionează în consecinţă. Şi mai e un dispreţ general la adresa a tot ceea ce, în mod normal, alcătuieşte fondul simbolic al unei naţiuni, şi implicit o distanţare, urmată de substiuire. Nu doar că nu ne cunoaştem cultura, scriitorii, gânditorii, muzicienii, istoria, şi valorile rămase prin zeci de generaţii, dar nici nu suntem curioşi! Iar cei câţiva purtători de cuvânt ai acestora sunt ridiculizaţi în masă. Orice de import e mai bun, fie el şi de plastic, orice e românesc şi autentic e perimat, şi , dacă nu e validat de straini, clar e prost de-a dreptul… Aparent nu reuşim să vedem pădurea de copaci, să trecem peste diferenţe şi să aruncăm o geană (şi o felie de inima) pe un set de valori supraordonate.
În acest context, nevoia de apartenenţa este puternic frustrată, şi îşi găseşte defularea în asemenea momente de coeziune socială împotriva a ceva. Niciodată pentru ceva. Doar împotriva! Oamenii sunt fericiţi să fie în stradă pentru că şi alţii, care le sunt asemenea lor sunt acolo, pentru că e cool, pentru că e că un soi fiesta. Se raliază în jurul unor idei de bun simt: dreptate, egalitate şi modernitate. Zmeul rău, urât şi mustăcios este identificat. Deci să înceapă piñata- fiesta!
Mă îndoiesc însă sincer că protestatarii pe care i-am privit aseară în Cluj-Napoca înţeleg complexitatea reală a situaţiilor pe care pun presiune cu prezenţa lor candida în stradă. Pentru că nu e promenada, nu e socializare, si nu e Untold. Este o presiune sociala. Una care este instrumentală unora, utilă. Şi deci ajutată cu toate resursele! Care deloc nu-s putine… Întrebarea mea este câţi protestatari sunt cu adevarat constienti pe CE anume pun presiune cu prezenta lor in strada? Întrucât sub noi este un butoi cu TNT.
Câţi au citit şi înţeles textele de lege în cauza? Câţi sunt familiarizaţi cu restul textelor de lege emise de-a lungul anilor? Dar cu cele emise în exact aceleaşi condiţii de atipicitate că şi asta (ex. anul trecut, guvernul Ciolos, tot la ceas de seara, a modificat 63 (!) de articole din Codul Penal)? Ascultați, în acest sens, o înregistrare audio șocantă cu Traian Băsescu, care spune ( în 7 februarie 2017, la Radio Napoca Cluj) că nu mai poate minți și că modificarea celui mai incrimnat articol – cel cu plafonul de 200.000 de lei – a fost cerută de Curtea Constituțională.

Câţi au urmărit activitatea acestui Guvern (reală, nu cea ronţăită pe la televiziuni de diverşi agitatori de meserie, cu clare afiliaţii politice şi economice)? Câţi pe a celor anterioare? Câţi înţeleg implicaţiile macro- economice ale măsurilor luate de acest Guvern? Câţi au citit Programul de Guvernare al PSD înainte de alegeri? Câţi au parcurs pe cel al PNL? Dar al USR? (Ultimul va pot spune exact : zero! Pt că USR nu a avut un Program de Guvernare. S-a căţărat în Parlament fix de dragul puterii, fără un scop clar, fiind doar anti-, călărind şi amplificând un val emoţional, manipulând o masa …manipulabilă).

Ascultați și o altă înregistrare audio cu același Traian Băsescu, care spune ( în 7 februarie 2017) că aceeași Curte Constituțională a impus modificarea a 55 de articole din Codul Penal și că niciun guvern (inclusiv cel superior, de tehnocrați, nu au ținut cont de obligație și de lege, deși trebuiau să facă modificările în regim de urgență.

Câţi înţeleg costurile destabilizării ţării? Câţi pot înţelege ce înseamnă asta pentru leu, pentru economie, pentru fiecare antreprenor în parte? Şi finalmente, pt fiecare individ în parte…? Câţi înţeleg contextul geo-politic actual şi efectele directe asupra României, cum ar fi instabilitatea Uniunii Europene, reaşezarea puterilor în lume, demersurile susţinute ale Ungariei de revizuire a Tratatului de la Trianon, etc..? Câţi cunosc mecanismele economiei de piaţă în UE şi pricep că politicul e mereu dictat de economic? Câţi cunosc principiile de baza ale manipulării? Si mai ales, câţi au idee cum au început regimurile totalitare…?
O ţară întreagă sarbătoreşte că s-a trezit. Cânta Imnul național. Hărţuieşte zmei. A iesit la promenada cu bucurie. În mine urcă încet şi jilav o groază: găsesc că e un exerciţiu de manipulare de un imens succes. Un test. Genială mişcarea de a marşa pe nevoia de apartenenţa frustrată a românilor, trebuie sa recunosc! Pe vidul identitar, umplut de ideea de “democraţie” ca şi cu hârtie de ziar mototolită. Mi-e groază pentru că o masă aşa de mare de oameni poate fi zombificata atat de uşor, şi apoi folosită pentru interesele unora bine adaptaţi comuncational şi mediatic (cu unelte “de afară” desigur, că şi la alegerile prezidenţiale). Maturitatea înseamnă asumare. Câţi înţeleg măcar ce fac în timp ce se joacă de-a protestul? Nu să îşi asume….
PSD are mari carenţe de comunicare, are bube cu nemiluita si, evident, sufera de aroganta invingatorului. La capitolul resursa umana, unii sunt neslefuiti, iar pe altii au uitat “să-i ambaleze” corespunzător înainte de a-i expune. Dar asta nu înseamnă că celelelalte partide nu au fix aceleaşi bube , şi poate altele şi mai mari. Problema este că noi tratăm politica şi pe decidenţi, precum un produs: dacă e ambalat plăcut si atractiv, dacă arată şi vorbeşte cât mai asemănător nouă, dacă ne regăsim pe noi înşine în el, dacă reclamă e bine realizată şi ne amuză îndeajuns, dacă imaginea pe care ne-o împrumută e cool, atunci îl cumpărăm/ votăm! Nu ne interesează complexităţile, implicaţiile reale, valurile de efecte, nu ne interesează fondul. Doar forma! Nu ne obosim întrebându-ne la fiecare situaţie problematica, ambiguă , poate un pic prea lucioasă: “Cine are de câştigat din asta?”, nici “Ce se întâmplă mult mai important decât asta, de se depune aşa efort că eu, cetăţeanul, să nu-l conştientizez, atenţia fiindu-mi acaparate de asta ?” (conform decalogului lui Chomsky).
Sunt atât de multe probleme majore în ţara asta, ce ar fi să devenim cetăţeni responsabili şi să începem prin A NE INFORMA? Asta dacă vrem să ne considerăm indivizi, nu mase .
Educaţia şi studiile superioare, trecând peste diferenţierea disciplinară, peste scopul imediat de dobândire a unor abilităţi specifice, ar trebui să înveţe individul CUM să gândească. Mai exact cum să găsească informaţiile, cum să le analizeze într-o manieră critică, cum să priceapă contextul acestora (asta necesită deja cultură şi nişte lecturi serioase în domeniu), şi apoi cum să îşi formuleze o părere proprie (asta adeseori necesita un sistem axiologic cât de cât limpezit). De asemenea, un om educat, adică unul care a dobândit profunzime şi complexitate, ÎNTR-UN ANUMIT DOMENIU, va fi conştient de propria să ignoranţa într-o mulţime de alte domenii cel puţin la fel de complexe ca şi al sau. Însă de când mediile de comunicare au devenit atât de dinamice, orice informaţie fiind la buricele degetelor, valoarea intrinsecă a informaţiei este bagatelizată, iar ea, informaţia este întinsă, sucită, colorată şi diluată după chipul, asemănarea şi (nu arareori ) interesul fiecăruia. Expertul, că specie, e dispreţuit. Acesta ajunge să se scuze că a ajuns expert într-un domeniu, tace şi se afundă în proiectele sale abstracte, departe de o societate infantilă care zbiară din toţi bojocii că vrea lucruşoare simple, colorate şi odihnitoare. Orice, numai nu cumva să trebuiască să gândească! Ea, societatea, vrea cu fermitate să îi fie indicat limpede cine e Făt-Frumos şi cine e Zmeul, pe cine are de iubit şi pe cine de urat. Restul sunt detalii… De aici poate plonja cu toată fiinţă în trăire! Prin partizanat, prin implicare emotioanala, simte că e în echipa lui Făt-Frumos, iar prin asta el însuşi e un pic mai frumos, mai bun, mai poleit şi mai special. Realitatea este că e un pion. Un bănuţ. O marfă. E dus acolo de alţii care i-au indicat ce să gândească, ce să simtă şi ce să facă. Iar pentru că are acasă pe perete două diplome frumos înrămate, nici nu-I trece prin cap să-şi pună întrebarea cea de mult bun-simt şi atât de frecvenţa a ţăranilor de pe vremuri: “Eu am gândit asta cu mintea mea cea proastă, oare o fi aşa, oare o fi bine…? ”
Administraţia e complexă. Dreptul mult mai complex. Politică de Stat e de o complexitate la care nici nu am curajul să mă gândesc. A ţine în mâini soarta a 20 de milioane, resursele , libertatea şi pacea lor, în timp ce tot şi toţi cei ce te înconjoară, dinlăuntrul sau dinafară ţării, caută să-ţi pună piedică şi să-ţi imortalizeze greşelile, nu e pentru cretini sau laşi. Nici pentru plictisiţi cu gură mare. Şi nu, nu o poate face oricine. La fel cum un google search nu echivalează cu 15 ani de medicină. Seturi de poze de preşedinţi de state şi guverne, înainte şi după mandate arată limpede ce consum psihic presupune.
Părerea mea este că rezultatul votului românilor în decembrie e similar votului dat de americani.
Cred în principiul că un guvern, chiar daca comunica dezastruos sub presiune, si nu explica limpede ceea ce necesită explicații, fiind un Guvern legitim, are dreptul şi obligaţia să pună în aplicare programul de guvernare al partidului care l-a emanat și care a câștigat alegerile. Şi cred, de asemenea, că presiunea strazii este cea care a determinat Guvernul sa adopte în miez de noapte ordonanţa. Altfel, prin neadoptarea ei se transmitea un mesaj de slabiciune si controlabilitate a celui mai inalt for executiv al tarii. Strada – si presiunea ei – atât de uşor manipulabilă de interese ascunse nu poate fii decident în detrimentul unui Guvern legitim, ales prin vot democratic! Finalmente, e democrație și contituționalitate, ‘au ba?!

Prin trainingurile de la Fabrica de Lideri vei învăța să sesizezi și să descifrezi indiciile faciale și nu numai ale acestor stări și emoții. Dar, mai ales, vei învăța să obervi rapid, mesajele nonverbale de nervozitate, încordare și disconfort ale publicului sau ale celui cu care comunici. Astfel vei deveni un om mult mai puternic, întrucât informația înseamnă putere. Vei deveni un om care va ști imediat ce să comunice și cum să comunice cu cei din jurul său sau din aria sa de interes.

Nu uita! De mici copii „suntem învățați să mințim prin intermediul feței și astfel devenim rapid experți în acunderea propriilor sentimente.”
Dacă vrei să știi ce gândește și ce părere are cu adevărat celălalt despre tine sau cum te receptează publicul atunci când îi vorbești, vino la Fabrica de Lideri și învață fundamentele principale ale limbajului non-verbal. Bucurați-vă de Online Casino Slots și de a câștiga bani reali!

Notă științifică: Paul Ekman este unul dintre cei mai mari specialiști în studierea și interpretarea emoțiilor și microexpresiilor faciale. Cercetările sale au inspirat şi serialul “Lie to me“, acesta fiind consultant ştiinţific pentru serial și al personajului principal Cal Lightman, interpretat de actorul Tim Roth.

Acestea sunt serviciile de specialitate pe care ți le putem oferi:

– Training personal de comunicare

– Asistență personală la dezbateri și confruntări politice & electorale

– Antrenamente de public speaking

– Monitorizare comunicare publică

– Elaborare strategie de comunicare organizațională

– Elaborare strategie comunicare personală

– Realizare profil psihologic la comandă

– Realizare analiză și diagnoză reputațională

– Soluții & Strategie refacere/îmbunătățire imagine publică

– Training în limbaj nonverbal

– Alerte de informare & avertizare

Foto: Fondatorii Fabricii de Lideri la finalul unui eveniment dedicat salvării Casei Memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin (jud. Sălaj), care a avut loc la Cluj Napoca, în 20 octombrie 2016, la care au participat 800 de oameni, și în urma căruia au fost donați 11.000 de lei Parohiei greco-catolice din Bădăcin, cea care coordonează efortul de salvare a Casei. Precizăm că acest eveniment a fost realizat sub patronajul Fundației Armonia, în cadrul proiectului Fabrica de Lideri & Berăria Culturală, invitat fiind părintele Constantin Necula, care a susținut conferința: „Despre Sens, Muncă și Bucurie”.

Co-fondatorul Fabricii de Lideri, Ion Novăcescu, a fost invitat la ceremoniile organizate la Vila Florica – reședința familiei Brătianu – situată în loc. Ștefănești, județul Argeș, în 23 mai 2015, cu prilejul sărbătoririi celor 140 de ani de la fondarea Partidului Național Liberal. La acest eveniment au participat liderii marcanți ai liberalilor, printre care-i amintim pe: Mircea Ionescu-Quintus – președintele de onoare al partidului, co-președinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga, senatorul Puiu Hașotti, Dinu Zamfirescu etc. Cu acest prilej, comunicatorul Fabricii de Lideri a rostit un discurs de aproape șapte minute, foarte bine primit de audiență, despre Modelul politic Ion I.C. Brătianu și despre actualitatea concepției și acțiunii sale politice.

Vizionare plăcută!

Sau, pur și simplu, nu pot spune ceva, deși știu ceea ce ar trebui să spună.Iată de ce antrenamentul de comunicare de la Fabrica de Lideri are ca scop să-l pregătească pe comunicator pentru cele trei stări: 1) să poată comunica în orice stare, loc și împrejurare; să știe ce și cum să comunice mesajul/informația pe care dorește; și să aibe ce să comunice pentru a-și atinge scopul și aș satisface interesul. În acest sens, este necesar să precizăm că și oamenii care au darul vorbirii libere au nevoie de pregătire și instruire pentru a deveni buni comunicatori. În plus, antrenamentele din programul Fabricii de lideri vizează antrenarea viitorilor lideri în tehnicile și secretele susținerii unui discurs reușit, inclusiv în redactarea acestuia.

1. „Abilitatea de a-i accepta pe oameni aşa cum sunt, nu aşa cum ţi-ar plăcea să fie.” Înainte de a judeca şi condamna pe cineva, încearcă să te pui în locul lui şi să vezi realitatea din acel unghi.
2. „Capacitatea de a aborda relaţiile cu ceilalţi şi problemele în termenii prezentului mai degrabă decât ai trecutului.” Evident, este util să ţii cont de lecţiile trecutului şi chiar şi de trecutul unui om, însă e necesar să rămâi în prezent şi îndreptat cu faţa către viitor.
3. „Abilitatea de a-i trata pe cei care îţi sunt apropiaţi cu aceeaşi atenţie politicoasă cu care-i tratezi pe străini şi cunoştinţele întâmplătoare.” Un lider trebuie să se controleze periodic pentru a vedea dacă suferă de „sindromul surzeniei faţă de cei dragi” (eu), boală comportamentală nocivă, care te poate face să pierzi ce e cu adevărat important în viaţa ta.
4. „Abilitatea de a avea încredere în ceilalţi, chiar dacă riscul pare a fi mare.”
5. „Abilitatea de a acţiona fără o constantă aprobare sau recunoaştere din partea celorlalţi.”

Invitații organizatorului și moderatorului acestui ciclu de dezbateri, jurnalistul şi istoricul Ion Novăcescu, au fost: Calin Hintea – decanul FSPAC din cadrul UBB; sociologul Ioan Hosu – FSPAC și Liviu Alexa – director Ziar de Cluj, alături de un public numeros și  de calitate. (Foto: Cosmin Ignat)

Jurnalistul Ion Novăcescu a subliniat că o asemenea dezbatere este necesară şi utilă în cel de-al doilea centru mediatic al ţării şi în contextul actual românesc şi european. “ În credinţa mea şi pe baza experienţei de peste 20 de ani în presă, libertatea de exprimare, neînsoţită de responsabilitate este aidoma cu libertatea de a conduce prin oraş cu viteza pe care o doreşti, în direcţia în care ai chef şi neţinând cont de nicio regulă, semafor sau trecere de pietoni.