Duminică suntem chemați să alegem președintele României. Este a șaptea oară, din 90 încoace. De șase ori am fost și eu în cabina de vot pentru a-l împuternici pe cel considerat de mine a fi cel ales și potrivit să fie întâiul dintre cetățeni și electori. N-am absentat de la niciun scrutin și de fiecare dată mi-am transferat unuia, cu inima împăcată, încrederea, puterea și proprietatea mea.
Pentru că votul asta este. E o formă de proprietate. La fel ca bicicleta, pantofii sau casa ce-o avem. E drept, pot zice unii, că e doar simbolică, însă – zic eu – e o formă de proprietate specială. Prin puterea și conținutul său.
Votul are, în fișa sa de inventar, trecutul, prezentul și viitorul meu și al copiilor mei. Mai are și particule luminoase din energia mea, din creația, munca și zidirea mea, pe acest pământ. Dar mai ales înglobează speranțele, așteptările și nevoile mele. Printre care bunăstarea, siguranța și libertatea mea și a familiei mele sunt la loc de frunte. Votul este una dintre cele mai prețioase proprietăți ale noastre.

De aceea, țin la acest bun și am grijă, de fiecare dată, să nu-l transfer oricum, în folosința și-n puterea altuia. Pentru că, în al doilea rând, votul înseamnă putere. Și, e o putere teribilă care, odată ajunsă pe mâini nepricepute și minte ticăloasă, se preschimbă-n armă mortală la adresa mea. Și-a ta. Și-a lui. Și-a ei. E, dacă vreți, la fel ca în cazul unei mașini puternice, ce are un motor cu un număr prea mare de cai putere.

Fiecare vot este un cal-putere pe care eu, tu, el ea, noi milioane de românii îl reunim într-un simbolic motor viu, destinat să miște și să avanseze România către dezvoltare și modernizare. Vedem, nu-i așa, în fiecare zi la televizor, cum sunt adunați, cu fărașul, de pe marginea șoselelor cei care nu știu să strunească bolizi cu prea mulți cai putere pentru mintea și priceperea lor. Fiecare vot este o formă de energie, pe care cei mai mulți ne-o smulgem din suflet și o dăruim, deschis și gratuit, unuia care vine în fața noastră și ne-o cere. Promițându-ne că, sprijinit și întărit de-o asemenea constelație de milioane de mici puteri, el va aduce și aici Lumina și lumea de dincolo. Cea de la Apus. De aceea, votul meu transferat unuia este și una din cele mai importante tranzacții pe care eu o fac.

Și tot de aceea votarea este un contract, unul social, încheiat între mine și cel ales să fie beneficiar. Al puterii și proprietății mele simbolice. Dar și reprezentant și administrator împuternicit al nevoilor și dorințelor mele. Ca, de altfel, și ale tale. Am mai spus, că la toate cele șase scrutinuri prezidențiale care au fost, mi-am transferat cu inima împăcată proprietatea și puterea.

Am făcut-o, pentru că, de fiecare dată, cel ales mi-a transmis că pot avea încredere și speranță. În toate cele șase dăți am mers optimist în cabina de vot, alegând un om și o opțiune. Că de viziuni n-am prea avut parte în acești ani. Cu excepția celei a lui Rațiu, în 90. În pragul celui de-al șaptelea scrutin prezidențial mi se pare că e eclipsă totală-n România și altă opțiune n-am decât să votez abstracțiuni sterpe și goale de conținut. De genul: „stânga” sau „dreapta”. Comuniști sau liberali de ziua noua.

Toți lupi ce părul doar și-au schimbat. A șaptea votare-mi pare că-i cu ghinion. Pentru că încă nu văd Omul. Și nu-l simt. Cum n-am văzut în acest zile niciun program realist și nicio viziune. O fi din cauza eclipsei ce s-a înstăpânit peste țară?! O fi din cauză că nu văd eu bine, fiind orbit de atâta răutate, ură și venin?! Nu știu și tare-mi pare că aceasta-i adevărata duminică a orbului. Să fie Lumină și să avem, Doamne, parte și de-un ceas bun.