Cine e Daniel Metz si ce il motiveaza. O opinie

Un articol de Andrea Ilyas

Dacă vii la Cluj în vizită, după câteva zile de hoinărit prin oraş şi trăit a la Cluj, vei identifica câteva elemente care se tot repetă în peisajul urban, care îţi vor aminti de el când îl vei părăsi: seninul sobru şi inteligent din privirile tinerilor care sunt segmentul de vârstă majoritar aici, movul proaspăt al tramvaielor şi autobuzelor, şi, în final, – neaşteptat de des – sigla azurie a NTT.
Dacă primele două sunt semne de bunăstare şi bună administrare, cel din urmă rămâne o enigmă pentru majoritatea. Aparent, conducerea clujeană a concernului consideră că, în ciuda marii deschideri şi transparente de care da dovadă, tot opac a rămas pentru cetăţeni şi chiar pentru media clujeană. În acest sens, CEO al NTT Data România – domnul Daniel Metz – a organizat în 11 septembrie o conferinţă de presă în care şi-a prezentat compania, activitatea, direcţia şi valorile cardinale, şi a făcut-o în maniera în care o face în faţa clienţilor săi internaţionali de cel mai înalt nivel (BMW, Porche, etc).
Sigla NTT răspândită prin Cluj pe zeci şi zeci de locuri, pe toate dimensiunile, pe toate felurile de afişe, panouri şi frontispicii se datorează, dincolo de marketing, unei masive implicări sociale. Mai exact, sponsorizarea e zeci şi zeci de evenimente sportive, culturale, educaţionale, filantropice, etc. De la Campionatele Mondiale de Gimnastică la Berarii Culturale, de la Untold la parc de joacă pentru un orfelinat, de la Opera Naţională clujeană la restaurări de biserici fortificate. Şi alte zeci de proiecte la care dl. Daniel Metz a spus “Da!” când i s-a cerut ajutorul, sau le-a iniţiat când a considerat că fiind necesare bunăstării clujenilor. Acestea sunt adunate într-un catalog pe care l-a şi publicat la începutul anului. Însă odată cu implicarea să activă, odată cu expunerea să mediatică şi comunicarea neobişnuit de frecventa şi deschisă cu societatea clujeană, au început zvonurile… “Desigur, este imposibil că cineva să facă şi să investească atâta pentru nimic! Sigur are de câştigat de pe urmă lor niscaiva bani şi putere! Cel mai probabil plănuieşte nişte tunuri mari cu Statul. Şi, probabil, cu aşa capital de imagine, sigur – sigur! – va candida la Primăria clujeană. Că doar e un deştept, ştie el ce ştie… “ Ba că e haotic şi fără viziune şi ahtiat după imagine şi alte şi alte “dulceţuri româneşti”
Privindu-l la acea conferinţă de presă în timp ce îşi expunea munca vieţii sale, şi pe sine însuşi practic, unui public prea puţin interesat de ce are să zică omul care da se lucru la 1.500 de oameni, care se zbate pentru un Cluj de 5 stele tocmai pentru a-şi putea păstra oamenii, şi care de 17 ani nu uită să le ureze personal tuturor angajaţilor săi , – pe care îi numeşte mereu “colegii săi” – un weekend de excepţie, mi-am adus aminte de ierarhia motivaţiilor umane a lui Maslow. Şi de faptul că un set de motivaţii superior este pur şi simplu imposibil de înţeles şi crezut de către cei care nu au depăşit etapele nevoilor de baza.
O viziune asupra vieţii, a menirii sau a fericirii este mereu determinat de punctul în care ne aflăm noi înşine pe treptele dezvoltării proprii. Asemeni peisajului văzut de la baza muntelui, de la mijloc sau mai din vârf.. Pe acest principiu au funcţionat societăţile umane dintotdeauna, cu mult înainte de a –şi formulă Maslow teoria: decidenţi şi lideri buni puteau fi doar cei care au evoluat dincolo de cele cinci niveluri ale piramidei nevoilor (nevoi primare, de siguranţă, de apartenenţa, de realizare, de recunoaştere) şi ajungeau să fie ghidaţi de nevoile superioare precum nevoia de a dărui, de a se dărui, sau nevoia de adevăr, de moralitate, de creativitate, de rezolvare de probleme. Nevoia, nu opţiunea! Pe un asemenea om aflat vârful piramidei nevoilor, Maslow l-a numit “autoactualizat” şi a studiat plin de fascinaţie zeci. Şi eu priveam atunci, la acea conferinţă de presă informală, un asemenea om vorbind. Şi explicând, plin de o jenă profundă, dar mascată cu elegantă, de ce nu e interesat de afaceri (implicit ilicite) cu Statul, sau de politică în nici un fel, de ce nu va candida azi sau vreodată la vreo funcţie publică. El pur şi simplu nu ştie face politică, ce ştie face el cel mai bine, deja face. E fascinat de ce face şi va continuă pe aceeaşi direcţie. Şi e de înţeles: munca sa de 16 ani – compania EBS – a fost considerată suficient de bună încât să fie cumpărată de cel mai mare concern în domeniu din lume: compania de stat niponă (NTT – Nipon Telegraph and Telephone Company), si care azi este ce de-al 15- lea brand din lume, conformă Brand Finance, înainte de McDonalds, BMW, Shell sau Telekom . Şi nu doar a fost cumpărată compania sa EBS, ci a fost solicitat el însuşi să rămână în poziţia de conducere a NTT Dată România. E un om care operează şi produce la nivel global, care are o reputaţie de invidiat, care e respectat de oameni care conduc concerne cât PIB-ul României. Cifra sa de afaceri, de azi, de aici din Cluj, e de 55 de milioane de euro. Şi e întrebat dacă nu e totuşi interesat de o mică tâlhărie locală….
E greu să explici ceva ce îţi pare cel mai firesc lucru. De fapt, acest “cel mai firesc lucru” este ceea ce constituie cultura fiecăruia. De care suntem teribil de inconştienţi marea majoritate… Ea devine conştientizată câte un pic, odată cu călătorii frecvente, prin contact serios şi aprofundat cu altfel de oameni, de altfel de mentalităţi şi sisteme de valori şi scări ierarhice. Şi poate fi mereu cizelat…
Mentalitatea generalizată la noi este una a neîncrederii în celălalt, conform studiilor asupra psihologiei poporului român întreprinse de profesorul Daniel David de la catedră de Psihologie a UBB . Iar în mentalul colectiv încă primează ideea egalităţii dintre bogăţie şi corupţie. Noi, pur şi simplu, nu avem modele pozitive bogate, nu putem concepe că omul se poate îmbogăţi prin propria sa muncă cinstită. Păstrăm mentalitatea comunistă şi urăm cu ura aprigă sau mocnită pe “boier”, pe “burghez, ” pe cel avut, pe cel superior, sau în orice poziţie de putere. Iar a nu-i găsi cusurul sau a fi nevoit a-i tolera nobleţea sau darul sunt de-a dreptul intolerabile… E mecanismul clasic al invidiei: diferenţa percepută dintre cel ce invidiază şi cel invidiat e considerată nedreaptă, deci, pentru a restabili stimă de sine a primului, această diferenţa trebuie redusă cumva până la o oarecare egalitate. Având în vedere că cel ce invidiază nu prea are posibilitatea de a se ridica pe sine la egalitate cu cel invidiat, rămâne doar a-l coborî pe acesta. Chiar şi simbolic e satisfăcător! Sau reputaţional. “Sigur e corupt/ coruptibil!” e doar o manieră simbolică de a ne pune plasture pe orgoliul julit de simplă contemplare a altuia mai de succes, mai bogat, mai iubit, mai nobil sau …etc. Indiferent care o fi fiind tema frustrării personale! Culmea juliturii este când cel invidiat manifestă căldură, smerenie şi dăruire, crescând prin asta diferenţa percepută. Până şi călugării spun că invidia e singură boală a sufletului care nu se poate trata cu iubire, ba chiar e agravată de aceasta.
Domnul Metz a făcut şi face pentru Cluj şi pentru România o sumedenie de lucruri de care opinia publică nu este e conştientă şi care, – într-o cultură sănătoasă în care nu ne-ar fi jenă să admirăm un om de excepţie -, ar primi măcar un pic de respect. Domnia să este poate cel mai patriot om din câţi am avut bucuria să cunosc, căci îşi iubeşte ţara cu adevărat, fără ifose şi decalamatii, pe de o parte, şi fără corectitudine politică corporatistă exagerată, pe de alta. Şi mai ales, nu doar vorbeşte, ci FACE tot ceea ce îi stă în putinţă să ne fie mai bună viaţă aici, si INVESTEŞTE bani pentru asta. Militează pentru demnitatea românească, pentru renunţarea la eterna ruşine de a fi român şi pentru o mai bună cunoaştere de sine, chiar comparativa, dacă altfel nu se poate. Pentru că forţa de muncă românească, intelectul , creativitatea, capacitatea de sinteză sunt recunoscute la nivel mondial de cei care ştiu ce vorbesc, în timp ce noi ne vedem mereu “cu şapca în mâna”. “Fruntea sus! Şi şapca pe cap. Chiar pe ceafă uneori… “ este îndemnul glumeţ al domniei sale într-un interviu radiofonic de mai demult.
Dacă educaţia cazonă i-a dăruit disciplină, specializarea în macroeconomie i-a dat viziune integrată asupra mecanismelor care acţionează asupra sistemelor şi le influenţează. De asemenea, ştie prea bine că nimic nu e mai important pentru el decât omul, angajatul şi colegul sau. De aceea investeşte atât de mult în oamenii săi, în spaţiile în care aceştia lucrează, în Clujul în care îşi petrec restul timpului. Căci, degeaba câştigi bani frumoşi ca IT-st, dacă nu te poţi bucura de ei, dacă nu ai parte de evenimente, spectacole şi campionate sportive, dacă nu ai o viaţă socială vibrantă şi un oraş viu unde chiar să îţi doreşti să trăieşti.
Dacă s-a definit în vreun cuvânt pe sine însuşi, lumea sa lăuntrică, separat de rolul sau profesional sau social, acesta a fost “vreau să ajut”. Aceasta e însăşi definiţia nevoii superioare a omului autoactualizat, acela care nu poate trece pasiv pe lângă golul care îndurerează şi blochează pe altul, care îl lipseşte de demnitate sau speranţa. Deci, dincolo de viziunea sa de lidership sau de marketing, există o viziune personală asupra vieţii care reiese din acţiunile sale, uneori de neînţeles pentru cei care nu sunt conduşi de aceleaşi nevoi că domnia sa…