„Naţionalismul electoral” vs. atitudinea pro-românească. Cazul europarlamentarului Daniel Buda

de Andrea Ilyas

Definiţie concept: Naţionalismul electoral este febra care îi cuprinde subit pe politicienii români în preajma şi în timpul campaniei electorale; este o formă fără fond, o preocupare fără substanţă şi un fard politic, menite toate să asigure credibilitate şi identificare.

Europarlamentarul liberal Daniel Buda a început să dea semne că pare a deveni ceva ce nu există în politică românească. Cel puţin în raport cu Înalta Poartă europeană. Oare aceste semne sunt rezultatul experienţei de facto în Parlamentul European sau sunt efectele unei campanii electorale timpurii pentru un nou mandat? Dacă au efect benefic asupra politicianului român în sensul de a-i atribui mai multă bărbăţie politică şi poate mai profunde sentimente pro-româneşti, atunci, oricum ar fi, e de bine. Asa se face ca, intr-un apel cutremurător, facut zilele trecute, acesta denunţa deopotrivă practicile sclavagiste de pe plantaţiile siciliene de legume unde lucrează în principal femei românce, complicitatea statului italian, cat şi neimplicarea Guvernului român sau a Comisiei Europene . „Legumele produse în Sicilia să nu fie stropite cu sângele copiilor avortaţi de sclavele sexuale din România“, a tunat europarlamentarul de la Cluj. Acelasi ton si vehementa le-a avut acesta si săptămâna trecută într-o intervenţie la Radio Napoca FM Cluj.

Analizând poziţia României în raport cu politica Europei cu două viteze, ravnita de germano-franci, Buda a definit de fapt reperele unui discurs de naţionalism economic si protectionism. “România nu poate permite să fie pusă în postura de stat de categoria a doua, a spus el, în condiţiile în care, de-a lungul timpului, – sau de la începutul Integrării – , noi am pus pe masă tot ce am avut. Ne putem gândi şi la faptul că astăzi România poate nu are capacitate de reacţie din punct de vedere economic, pe diverse paliere, şi din cauza faptului că noi am pus pe masă tot ce am avut. In speţă petrolul, gazele, apa, pădurile , s.a.m.d. Acestea sunt exploatate de companii străine, care îşi duc practic profiturile în statele lor. Şi pe de altă parte să ni se spună că noi nu suntem reactivi, sau că nu avem aceeaşi capacitate de reacţie, câtă vreme, iată, practic am fost văduviţi de nişte resurse pe care le-am avut…?,” a mai spus Daniel Buda. Atitutudinea acestuia vine laolalta cu alte teme cu tentă de naţionalism economic, subliniata odată cu discursul rostit în Plenul Parlamentului European: „Uniunea Europeană, între război şi pace! O Europa puternică este o asigurare de viaţă pentru toate statele membre! Recent a avut loc una dintre cele mai importante dezbateri poate din ultimii 60 de ani din Parlamentul European, când s-a vorbit cu subiect şi predicat despre ce a fost înainte de existenţa Uniunii Europene şi ce este astăzi Uniunea. Cu alte cuvinte, despre război şi pace. În mod cert, este doar începutul unor discuţii care vor continuă în perioada următoare, despre ce fel de Europa ne dorim în viitor. Cu siguranţă, soluţia este o Europa puternică a celor 27 de state, cu o singură viteză şi profund ancorată la nevoile cetăţenilor. Dincolo de asta, 1939 se poate repetă în orice moment… Quo vadis, Europa? Cred că înainte de a răspunde la această întrebare, trebuie să spunem de unde a pornit Uniunea Europeană. Cu toţii ştim că lipsa de libertate, moartea, foametea, sărăcia şi războiul au generat în mod paradoxal acest măreţ proiect. Iar astăzi putem constată că Uniunea ne-a asigurat timp de 60 de ani pacea şi prosperitatea, ceea ce ne demonstrează că nu a existat, nu există şi nici nu va există o alternativă la Uniunea Europeană. O Europa cu cercuri concentrice sau cu doua viteze nu va fi un loc în care adversarii şi aliaţii să se unească aşa cum doreau părinţii fondatori ai UE. Dimpotrivă, această reconfigurare ar duce în mod cert la dezintegrarea proiectului european şi de aceea România se pronunţă pentru o Europa puternică, consolidată şi unitară. Indiferent de soluţiile ce le vom urmă, ele trebuie să fie un rezultat al consensului iar o Europa puternică este o asigurare de viaţă pentru toate statele membre”.

Dacă până în prezent discursul politicienilor români în privinţa UE a fost unul supus şi gol până la sterilitate, europarlamentarul clujean se vrea un vestitor al primaverii si al renasterii interesului national. Daniel Buda pare ca se straduie sa dea tonul unui suflu proaspăt, propunând ceea ce nu s-a mai auzit pe întinsul întregii ţări, din gură oficială: sancţiuni economice aplicate de Romania la adresa multinationalelor europene! Sancţiuni necesare pentru dominatorii economiei romanesti, care câştigă exorbitant de pe urma României, dacă UE va decide să trateze România că pe un stat de rangul doi. Adica, doar că furnizor de materii prime, forţă de muncă ieftină şi piaţă de desfacere: “Dacă se va continua cu o astfel de abordare a unei Europe cu mai multe viteze şi România va fi într-o altă categorie, în situaţia asta, – în opinia mea – , ar trebui atunci să se rescadenteze tot ceea ce înseamnă aceste concesiuni date companiilor străine, astfel încât ceea ce există în România să rămână şi să folosească, în primul rând, românilor. ” a mai spus eurodeputatul liberal Daniel Buda în aceeaşi intervenţie radiofonică.

E limpede ca politica romaneasca, interesul national, securitatea nationala, toate au nevoie de o trezire a spiritului care odata a definit PNL-ul, partidul fondator al destinului romanesc in corul European. Cu atat mai mult cu cat trendul European ne oblige sa facem asta.

În 8 Noiembrie 2011, Nicolas Sarcozy, vorbind la un curs pentru studenţii Universităţii din Strassbourg, a folosit sintagma care va ţine titlurile ziarelor europene şi mondiale din următoarele luni şi chiar ani. Sintagma în cauza era “Europa cu două viteze”. Această subsuma o idee, o îngrijorare şi o soluţie găsită de marile puteri europene pentru a calibra geometria variabilă a integrării europene, a pieţei comune, şi mai ales a intereselor lor proprii. Binomul Merkozy, – alianţa Merkel şi Sarkozy – , au preluat şi lansat în spaţiul public şi în politicile comunitare ideea mai veche a doi economişti germani,unul fiind chiar Ministrul de finanţe german, privind Europa mulţi-inelară economic şi monetar, având un nucleu tare în principal în alianţa franco- germană (Kerne-Europa/ Core Europe).

După 6 ani de la aceste declaraţii, după crizele majore care au măturat Uniunea, cum ar fi criză euro, a Greciei, votul britanicilor pentru Brexit şi criză refugiaţilor, după ce curentul euro-sceptic a crescut simţitor, tot mai multe voci denunţă standardele duble ale Uniunii, discriminarea şi tacticile de exploatare economică a Periferiei unionale de către Centru. Însă, până în prezent, prea puţini oficiali români a exprimat indignare la adresa acestor tactici, sau şi-a îndeplinit în vreun fel concret obligaţia de a apară interesele României de cei ce o prejudiciază, chiar dacă aceştia se numesc astăzi “parteneri”.

Martie 2017, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker prezintă în plenul Parlamentului European cinci scenarii posibile pentru direcţia în care va continuă Uniunea Europeană, aflată în al 60 –lea an al existenţei sale, formele în care s-ar putea reforma, reaşeza şi restructura economic, organizatoric şi ideologic. Cele cinci scenarii, halucinante de-a dreptul pentru ţările care s-au supus întregii proceduri de emasculare pe care a presupus-o Integrarea, se întind de la o federalizare şi omogenizare accentuate, până la disoluţia practică a Uniunii păstrând doar Piaţă Comună. Între aceste extreme care activează pe bună dreptate marile temeri ale majorităţii statelor, că într-o bună strategie de vânzare, se află inserată echidistant ideea Europei cu două viteze: două Europe diferenţiate în statele “mai ambiţioase” şi mai apte şi a celor mai încete şi “mai puţin reactive economic”. Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia au reacţionat vehement la această idee intens mediatizată în ultimii ani în UE şi au cerut, printr-un comunicat comun, să fie respectate şi tratate egal toate statele Uniunii.

Ne întrebăm de ce e atâta linişte în ţară devreme ce sabia lui Damocles se învârte deasupra capetelor noastre mai aprig decât a făcut-o vreodată în ultimul secol? În 25 martie, când Comunitatea Europeană va sărbători 60 de ani de la înfiinţarea sa, că şi comunitate în primul rând economică, odată cu Tratatul de la Roma (1957), în fapt se va decide şi Soarta României. De ce clasa politică tace? De ce nimeni nu are o voce limpede în forurile executive, o voce care să denunţe abuzurile şi umilinţele la care e supusă România din partea UE? “Dacă în Schengen nu suntem primiţi pe criterii pur politice sau dacă avem, la 10 ani de la aderare, înjositorul MCV încă în funcţiune, cum crede cineva că vom fi acceptaţi în „Liga mare”?” se întreabă şi fostul ministru de Externe Mircea Geoană

Încotro, Europa? Fostul premier Victor Ponta aduce în atenţia publică din România o ştire care nu prea a fost mediatizată şi despre care susţine că e o bomba informationala “despre care nimeni nu a aflat încă sau nu are voie să vorbească în România”. <<După întâlnirea de confirmare a lui Donald Tusk în fruntea Consiliului Europei, prim-miniştrii celor trei ţări BENELUX (Belgia, Olanda şi Luxemburg) au anunţat împreună că au adresat o invitaţie ţărilor „Vişegrad” (Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria) pentru o întâlnire la nivel de şefi de Guvern pe tema viitorului Europei. Evident că ţările BENELUX (membri fondatori ai UE, spaţiul Schengen şi Zona Euro) vor fi alături de Germania şi Franţa în „Nucleul Dur” al Europei. Ţările „Vişegrad” ( foste comuniste, structura economică şi socială asemănătoare României) sunt chemate la negocieri pentru viitorul lor statut în UE – chiar dacă nu sunt primite în „nucleu” vor putea obţine avantaje şi un statut special. După această întâlnire va urma o alta , în toamna, între ţările BENELUX şi cele 3 ţări baltice (Lituania, Leonia şi Estonia) pe aceeaşi tema. România nu este invitată de nimeni la nici o întâlnire! Dvs. ce credeţi – oare de ce? >> (Victor Ponta, 12 martie 2017)

Europarlamentarul român Laurenţiu Rebega, vicepreşedintele Grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţii din Parlamentul European, a făcut o declaraţie categorică: „România moare sub ochii noştri!…. Dacă nu se va reindustrializa, dacă nu se va eficientiza agricultură, dacă nu se va axa pe producţie, România va muri! Trebuie să privim realitatea în faţă: România nu poate trăi numai din turism şi servicii, iar o creştere economică bazată pe consum este falsă! Şi acum va întreb: care sunt partidele politice care au forţa morală de a pune marile resurse naturale ale României în slujba unei dezvoltări economice durabile? Cine are curajul să aducă înapoi în proprietatea românilor petrolul şi gazele, cărbunele şi aurul, pământul şi pădurile? Cine are curajul să-i îndemne pe români să aibă copii şi să-i crească pentru un viitor în România?”

A vorbi astăzi în România cu raţionalitate şi fără fruntea plecată despre resursele româneşti, despre interesele româneşti şi despre demnitatea românească, are darul de a pricopsi îndrăzneţul vorbitor cu eticheta stacojie si peiorativa de “naţionalist”, fără drept de apel. Însă o astfel de declaraţie, despre firesti sanctiuni economice,  din partea unui euro-deputat liberal ales, cum este Daniel Buda, poate are darul de a ridica gradul de discernământ şi de raţiune în vremuri mult prea emoţionale şi deosebit de sterpe, în fapt. Şi poate are darul de a reaminti decidenţilor că economicul dictează politicul. Mereu. Fără excepţie. Şi nici o schimbare de status quo nu se poate realiza fără renegocierea la sânge a intereselor noastre economice.. România nu este cerşetor în Europa, ci una din cele mai bune vaci de lapte aflată în ograda UE. Problema esenţială a României rămâne lipsa liderilor autentici, cat si  eterna mentalitate de aservit şi viziunea lipsită de coerentă.

Prin genul asta de discurs Buda se leagă de tradiţia istorică a Partidului Naţional Liberal a cărui doctrina, stabilită de fondatorii săi, prevedea regula de aur că un bun politician român, înainte de a fi pro-european, trebuie să fie pro-român.